Lumea animalelor

Alertă! Focar de PESTĂ PORCINĂ africană în Brașov. Au fost luate primele măsuri

Pesta porcină africană a ajuns în Brașov. Au fost luate primele măsuri. Autorităţile din Braşov au confirmat primul caz de pestă porcină africană.Joi, autorităţile din județul Braşov au găsit doi porci mistreți morți într-o pădure de lângă comuna Homorod. Imediat au fost prelevate probe și trimise spre analiză în regim de urgență în București, iar rezultatele pozitive au fost deja confirmate. A fost convocată o întâlnire de urgență cu primarii din zonă și cu instituțiile abilitate să ia măsuri în astfel de situații, pentru a ține focarul departe de zonele în care se află comunități umane.Marian Rasaliu, prefectul județului Brașov a spus că au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a țină departe de granițele județului timp de aproape trei ani de zile pesta porcină, însă inevitabilul s-a produs.„Am încercat să o ținem departe de granițele județului timp de aproape trei ani de zile. Am reușit, dar iată că, totuși, până la urmă inevitabilul s-a produs. Facem tot ceea ce putem ca această chestiune să nu se transfere din mediul silvatic în gospodăriile oamenilor.Realizator: Potrivit ultimei informări transmise de autorităţi, pesta porcină africană evolua în 337 de localităţi din 25 de judeţe, cu 1.100 de focare. În alte 4 judeţe existau doar cazuri la mistreţi. De la prima semnalare a prezenţei virusului pestei porcine africane în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost sacrificaţi aproape o jumătate de milion de porci, potrivit rador.ro.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ