Sari la conținut
Home » Periajul pisicilor: instrucțiuni pas cu pas.

Periajul pisicilor: instrucțiuni pas cu pas.

5 tipuri de personalități ale pisicii tale.periajul pisicilor; sursă foto: Pets at home

Periajul pisicilor este o sarcină importantă pe caretindem să o neglijăm. Periajul are mai multe beneficii: ajută la menținerea blănii pisicii în stare bună, distribuie uleiurile naturale în piele, reduce șansele de apariție a ghemotoacelor de păr. Și vă permite să verificați dacă pisica dumneavoastră are răni, căpușe sau orice altceva ar putea ascunde părul.

sursă foto:pethelpful.com; Periajul pisicii tale este foarte important pentru a menține o blană grozavă
sursă foto:pethelpful.com; Periajul pisicii tale este foarte important pentru a menține o blană grozavă

Cu toate acestea, pisicile pot fi dificil de manevrat, mai ales când vine vorba de toaletare. Cele mai multe dintre ele preferă să facă singure această treabă. Și, deși o fac foarte bine, un ajutor din exterior este esențial pentru a-i menține blana în cea mai bună formă.

Periajul pisicilor: alegerea periei potrivite

Înainte de a începe să vă periați pisica, trebuie să vă asigurați că aveți peria potrivită. Folosirea unei perii potrivită pentru tipul de blană al pisicii dumneavoastră, este primul pas pentru o experiență plăcută de toaletare.

Pentru pisicile cu părul scurt, puteți folosi o perie cu peri scurți, cum ar fi o perie de tip mănușă sau o perie cu două fețe, cu un „cardator” cu dinți scurți pe o parte. Vă recomandăm să căutați peri cu vârfuri rotunjite, deoarece este mai puțin probabil ca aceștia să rănească pisica.

periajul pisicilor; sursă foto: Pets at home
sursă foto: petsathome.com

Pentru pisicile cu părul lung sau dens, aveți nevoie de un pieptene sau de o perie cu dinți mai lungi. Acest lucru este necesar pentru a disloca firele de păr moarte și pentru a menține pielea pisicii sănătoasă. În mod ideal, ar trebui folosită o perie cu două fețe cu un cardator metalic. Aveți întotdeauna grijă să nu rupeți firele de păr sau să răniți animalul de companie.

Sfaturi de top pentru periajul blănii pisicii

Urmați direcția părului! Periați întotdeauna urmând direcția în care se află în mod natural părul. Acest lucru vă va ajuta să vă relaxați pisica.  Periajul seamănă mult cu mângâierea. Periajul împotriva direcției de creștere a părului îi va provoca pisicii un disconfort inutil.

Începeți devreme: începeți să vă periați pisica de la o vârstă fragedă. Acest lucru poate fi încă de la vârsta de opt săptămâni a pisicilor. Obișnuindu-i de la o vârstă fragedă, va însemna mai puține probleme cu periajul pisicii atunci când va fi mai mare.

Găsiți momentul potrivit: nu vă forțați pisica la o sesiune de toaletare atunci când este ocupată să facă altceva. Învățați să vă alegeți momentele. De exemplu, dacă pisica doarme profund pe spate, acesta ar putea fi un moment bun pentru a peria zona burții.

păr de psiciă
par lasat de animale

Periajul pe secțiuni: un sfat bun este să efectuați periajul în diferite secțiuni. Pot fi împărțite în sesiuni diferite dacă pisica are tendința de a deveni iritabilă atunci când este periată. Acest lucru poate dura mai mult, dar va fi mai ușor pentru pisica dumneavoastră și veți avea mai puține zgârieturi.

Periați toate părțile corpului pisicii! Deși, nu va fi întotdeauna ușor și nu puteți face totul într-o singură ședință, încercați să periați tot corpul pisicii dumneavoastră. Este deosebit de important să periați sub picioarele din spate și în spatele celor din față. Deoarece acestea sunt adesea zone problematice în care părul se poate încurca.

Periați regulat! Așa cum am explicat, acest lucru este important pentru a menține părul și blana pisicii sănătoase. Pisicile cu părul lung trebuie să fie periate zilnic pentru a îndepărta părul mort la care nu pot ajunge în propria toaletare. Pentru pisicile cu părul scurt, o periere săptămânală fixă va fi suficientă.

Cum se perie o pisică – instrucțiuni pas cu pas

Să trecem la procedura propriu-zisă, și cum se face periajul pisicilor, ținând cont de sfaturile din secțiunea anterioară. Pentru a începe să periați blana pisicii, așezați-vă într-un loc confortabil pentru amândoi. Așezați pisica în poala dumneavoastră.

Nu o trageți și nu o țineți prea strâns. Închideți ușile și ferestrele dacă nu vreți ca ea să scape în timpul periajului. Mângâiați-o pentru a o aduce într-o stare de calm și relaxare. Încercați să alegeți un moment al zilei în care știți că este mai relaxată și este mai puțin probabil să sară sau să încerce să scoată cu labele peria din mâna dumneavoastră în joacă.

Începeți să periați de-a lungul spatelui pisicii, folosind mișcări blânde, lungi și lente, din vârful capului până la coadă.  Nu uitați să urmăriți direcția părului, potrivit animalwised.com.

Etichete: