Lumea animalelor

O fetiță a fost salvată de cățelușa familiei, după ce a fost atacată de un coiot!

O fetiță a fost salvată de cățelușa familiei, după ce a fost atacată de un coiot!

Gestul plin de curaj arătat de cățelușa familiei, într-un moment periculos!

Un câine de talie mică dat dovadă de un adevărat curaj, în momentul în care a simțit că stăpâna lui se află în pericol. Totul a început în timpul unei plimbări obișnuite prin cartier, moment în care a simțit un coiot pregătindu-se să îi atace.

Pe nume Macy, cățelușa în vârstă de 7 ani din Scarborough, Toronto, s-a luptat pentru a putea să își protejeze familia.

patruped

Micuţa Macy a devenit o eroină, confruntându-se cu animalul sălbatic pentru a-şi proteja stăpâna. Coiotul poate fi văzut atacând-o pe Macy în fundal, în timp ce fetiţa strigă după ajutor.

„Puteţi vedea câinele nostru între fiica mea şi coiot”, a spus Dorothy Kwan pentru blogTO. „Chiar şi după ce a fost grav rănită, ea a continuat să latre şi să urmărească coiotul.”

Căţeluşa continuă să latre, iar coiotul da semne că vrea să se retragă, urmărit fiind de micuţa căţeluşă.

„Avea răni pe corp şi în zona piciorului”, a spus Dorothy. „A fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru rănile sale la clinica veterinară de urgenţă”.

animal de companie

Din fericire, comunitatea a decis să le ofere un ajutor financiar pentru a putea să îi plătească tratamentul la medicul veterinar, iar veștile sunt bune! Animalul de companie curajos se reface pe zi ce trece, urmând să fie alături de familie în cel mai scurt timp posibil.

„Mi se rupe inima atât pentru fetiţa mea, cât şi pentru câinele nostru pe care l-am adoptat în urmă cu 5 ani. Sunt o mamă singură a doi copii, iar copiii mei şi patrupedul nostru înseamnă totul pentru mine.

cățelușa

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ