Sari la conținut
Home » Mister sau realitate? Cum arată ochii animalelor, în realitate. Imagini de neimaginat

Mister sau realitate? Cum arată ochii animalelor, în realitate. Imagini de neimaginat

Mister sau realitate? Cum arată ochii animalelor, în realitate. Imagini de neimaginat

O serie de imagini rare surprinse de aproape cu ochii unora dintre cele mai periculoase animale au impresionat o lume întreagă. Multe dintre cadrele surprinse de un fotograf profesionist, Suren Manvelyan, arată ca niște peisaje ale unor planete îndepărtate, în timp ce altele amintesc un fel de portaluri către alte dimensiuni.

„Am început să mă gândesc la această serie după ce am finalizat una similară despre ochiul uman. După primul proiect, m-am îmbunătățit cu adevărat în fotografierea ochilor în orice condiții și, în cele din urmă, m-am stabilit pe ideea de a fotografia ochi de animale”, a declarat Suren Manvelyan.

Fotograful a surprins animale cam peste tot pe unde le-a găsit, începând cu curtea sa până la grădini zoologice, oceanarii…etc. „Uneori, oamenii chiar mă contactează, cerându-mi să le fotografiez ochii animalelor lor de companie, potrivit boredpanda.com.

Fotograful a lansat și o provocare pentru internauți
„Ochii fiecărui animal sunt rezultatul adaptării acestuia la condițiile sale de viață. Acesta este motivul pentru care există atât de multe tipuri de ochi. Animalele de apă au ochi complet diferiți decât cei care trăiesc pe pământ”, a mai spus Suren Manvelyan.