Sari la conținut
Home » Marius Chirca: „Vinovatul pentru astfel de fapte de cruzime ar trebui găsit și pedepsit”

Marius Chirca: „Vinovatul pentru astfel de fapte de cruzime ar trebui găsit și pedepsit”

Marius Chirca: „Vinovatul pentru astfel de fapte de cruzime ar trebui găsit și pedepsit”

În fiecare zi, animalele sun maltratate, iar poliția animalelor va putea să-l sancționeze pe cel care a chinuit un suflet fără vină.

Așadar, unul dintre cele mai importante drepturi pe care le vor avea oamenii legii este că pot intra, fară mandat și fară acordul proprietarului în locuințe, dacă există suspiciunea că un animal este în pericol. Animalul va fi plasat într-un adăpost, pentru 45 de zile.

Recent, o cățelușă a fost găsită, alături de cei 5 pui, agonizând pe marginea unui drum din județul Constanța. A ajuns la un ONG pentru Protecția Animalelor, a fost operată și salvată. Deja există și o cerere pentru adopția ei.

Marius Chirca, Kola Kariola: „Cumplite imaginile din prima zi, cumplite… dar luăm partea bună a lucrurilor. Piciorul a fost efectiv tăiat, lucrăm cu medici. Este acest ansmblu de tije. Pur și simplu, i-a sudat piciorul pe care și-l va folosi peste o lună, a declarat Marius Chirca.