Sari la conținut
Home » Mâine începe campania de sterilizări gratuite la Sibiu. Asociația Animal Life este implicată

Mâine începe campania de sterilizări gratuite la Sibiu. Asociația Animal Life este implicată

Mâine începe campania de sterilizări gratuite la Sibiu, la Rășinari, scopul fiind să continue prevenția abandonului animalelor în oraș, întrucât numărul pisicilor și câinilor care ajung pe străzi este în continuare mare.

În perioada 8-10 septembrie se va desfășura campania, în comuna Rășinari, la baza sportivă de pe Valea Ștezii, pe drumul care duce spre Curmătură.

Se urmărește sterilizarea a 200 de pisici și câini

Mâine începe campania de sterilizări gratuite la Sibiu, iar prin această campanie se dorește să se ajungă la 200 de pisici și câini sterilizați, operațiile fiind făcute de doi medici, a transmis Georgiana Pop de la Animal Life.

„Va avea loc o nouă campanie de castrări gratuite prin care urmărim să sterilizăm 200 de pisici și câini.

Campania este adresată tuturor, însă așteptăm să vină într-un număr mare persoane cu animale din Rășinari. Operațiile vor fi efectuate de doi medici.

Campania este finanțată de către RAR Romania si IAPWA. De asemenea, vrem să mulțumim Primăriei Rășinari pentru spațiul pe care ni-l oferă”, spune Georgiana Pop de la Animal Life.

Vârsta minimă a animalelor este de 6 luni

Animalele care urmează să fie sterilizate trebuie să aibă vârsta minimă de 6 luni și cea maximă de 8 ani. De asemenea, ele trebuie să fie sănătoase și să nu fie supraponderale.

Nu este permisă hrănirea animalelor programate pentru castrare cu 12 ore înainte de operație și, totodată, în dimineața dinaintea operației acestea nu trebuie să bea apă.

Această campanie este finanțată de către RAR Romania și IAPWA. Operațiile de castrare vor fi efectuate de echipa de medici de la RAR Romania, iar intreaga campanie este organizată de către Animal Life Sibiu.

De asemenea, cazarea și masa medicilor este asigurată tot de către Animal Life Sibiu. Mulțumim Primaria Rășinari pentru spațiul oferit, conform Animal Life.

Oamenii care sunt interesați de această campanie trebuie să completeze un formular online sau să sune la numărul de telefon 0723 919 994.