Mai ceva ca-n Game of Thrones!

Uitați de filmele eroice ieșite de la Hollywood! Adevărații cavaleri trăiesc la marginea Capitalei, au opt armasari fabuloși care fac giumușlucuri și doi lupi care nu se supără când sunt trași de urechiDana LascuActori-cascadori, păpușari, bufoni și dresori și-au unit talentele pentru crea, pe un teren până nu demult viran, de la margea Capitalei, o poveste demnă de Game of Thrones în toată regula. Au ridicat un castel (mă rog, curtea și turnurile), și au pus o tribună mare, acoperită, ca să aibă loc cât mai mulți amatori de basme, chiar lângă Colloseum Retail Park din Chitila.Ce-a ieșit? O poveste bună pentru copii, părinți și bunici, despre un împărat verde, o prințesă care trebuie să se mărite, un balaur care și-o caută cu lumânarea și moare până la urmă, cinci cavaleri alb, galben, roșu, verde, albastru și negru, din care trei dau bir cu fugiții și doi lupi care-ți arată caninii lor, dar nu se mișcă de lângă rege decât la comandă!„De acum până peste 5 ani, ne găsiți aici. În fiecare an vom face o nouă poveste. Spectacolele vom avea în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 11.00, iar biletele le puteți cumpăra de la poartă castelului sau de pe BasmeCuCai.ro”, explică Valentin Vasilescu stăpânul-cascador al „fiarelor” din arenă.Turnirul a rupt ropote de aplauze. Cavalerii, fiecare în parte, și-au arătat măestria la probele cu sabia și sulița, apoi, doi câte doi, s-au luptat cu lănciile. Zeci de copii, împărțiți în două tabere conduse de cei doi bufoni, un pitic îmbrăcat în clovn și un uriaș care avea la pălărie pusă o floare a soarelui, făceau galerie. Evident, fiecare tabără susținea câte un cavaler, iar atunci când favoritul rata dezamăgirea micuților era extrem de vizibilă.Levante, armăsarul care stă cu roatele în sus, iar lupii rânjesc blajin!Cavelerii or fi ei viteji nevoie mare, prințesa frumoasă, bufonii amuzanți până la lacrimi, dar senzația spectacolului sunt armăsarii și, mai ales, lupii! Doar dacă vezi cu ochii tăi poți crede că un superb armăsar negru ca pana corbului, Levante pe numele său, stă întins pe spate, cu copitele în sus, la fel ca o pisică alintată, care abia așteaptă să fie scărpinată pe burtă. E mort, vezi-Doamne, iar un bufon și cavalerul său încearcă să-l resusciteze! Îi fac masaj cardiac și respirație gură la gură! Vreo 10 minute se luptă să-l “readucă” la viață. Reușesc într-un final, deși armăsarul se vede de la o poștă că face mișto de ei.Cât privește lupii, Bref și Bart, după ce-i vezi în arenă rânjind larg, pe toți colții, sau îi auzi mârâind de parcă-ți zic că acum „rup o bucată din tine”, stau așa liniștiți la poze, se lasă trași de urechi și scărpinați, fără probleme.„Nu te speria de lupi. Au crescut cu băieții mei, în curte. Îi trag de urechi, de coadă, sunt obișnuiți!Contează cum îi crești”, explică, deosebit de liniștit, Valentin Vasilescu.

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

o zi ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

2 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

2 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

2 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

2 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

2 zile ago

Parteneri