Categories: Sanatate & Dresaj

Despre ”degherare” sau dezongulare sau…amputarea ghearelor, la pisică

După o ascendență considerabilă acum câțiva ani, moda tăierii ghearelor pisicii încă mai face victime în SUA, deși este consideră o procedură cu un impact psihologic dur, atât asupra felinei, cât și asupra iubitori de animale.Procedura se numește ”degherare” sau dezongulare – (Declawing) și constă în tăierea primului os de la fiecare falangă a lăbuâei pisicii. E ca și cum noi, oamenii, ne-am tăia buricele degetelor.Rolul acestei intervenții medicale? Pisicuței nu-i mai cresc ghearele și, deci, mobila sau zgârieturile provocate în joacă sunt de domeniul trecutului.

Drew Weigner, veterinar și fost președinte al Academiei de Medicină Felină din Atlanta a discutat, la un moment dat, cu specialiștii webmd.com pe acest subiect. Iată ce a avut de spus:Cum se desfășoară procedura de degherare?Dr. D. W. : Există mai multe tehnici, dar toate au același numitor comun. Gheara trebuie îndepărtată total, împreună cu o parte din osul care o face să crească. Dacă osul nu este îndepărtat, ghearele vor crește la loc. Ustensila folosită arată ca un clește cu o lamă glisantă, ca o ghilotină. Cu acest instrument se taie în dreptul cartilagiului aflat după primul os.Multe persoane se opun acestei proceduri. De ce? Dr. D. W. Aceste persoane consideră că nu e ceva natural, benefic pentru pisică. Există multe argumente care să susțină această revoltă a iubitorilor de animale, începând cu durerile prin care trece pisica, terminând cu multe complicații care pot apărea după operație. Dar cred că totul se reduce la faptul că pisicile s-au născut cu gheare și ar trebui să le păstreze.Există vreun motiv bun pentru a deghera o pisică?Dr. D. W. : Există două. Dacă o gheară a fost afectată grav și nu mai poate fi reparată chirurgical sau dacă există o tumoare, atunci se recurge la degherarea ei. Din păcate, majoritatea proprietarilor de pisici care recurg la această procedură au ca motiv distrugerea mobilei.Pisica mai poate ieși afară după degherare?Dr. D. W. : Nu. Nu mai poate ieși afară, din motive evidente. Să lași pisica să se plimbe pe afară după această schimbare ar fi un act de cruzime față de ea, având în vedere că nu se mai poate apăra, nu se mai poate agăța etc. 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

4 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

4 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

4 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ