Sari la conținut
Home » IMPRESIONANT: Caini si pisici, alaturi de luptatorii de pe frontul de Est din Ucraina

IMPRESIONANT: Caini si pisici, alaturi de luptatorii de pe frontul de Est din Ucraina

De-a lungul liniei frontului din estul Ucrainei, caini si pisici alearga peste tot. Majoritatea animalelor, adunate de luptatori dupa ce au fost abandonate de stapani, le aduc combatantilor un sprijin moral de netagaduit, ajutandu-i uneori si in lupte, relateaza AFP, preluata de Agerpres.La Sartana este o zona din portul strategic Mariupol, ultimul mare oras din est aflat sub controlul autoritatilor de la Kiev, iar aici, doua pisici tarcate stau cu soldatii ucraineni, nu departe de linia frontului. Ele au fost salvate de bombe de militari in timpul luptelor pentru localitatea vecina, Shirokine. Animalele au fost abandonate de stapanii care au fugit din calea luptelor dintre armata ucraineana si separatistii prorusi, soldate cu peste 9.000 de morti de la inceputul conflictului, acum aproape doi ani.”Cu pisicile aveam o relatie reciproc benefica: ele prind sobolani si noi le hranim. Ele ne incalzesc si noi le incalzim pe ele”, spune Pavlo, un mitralior de 28 de ani. „Pisica este un animal domestic. Acolo unde exista o pisica, totul merge bine in casa”, adauga tanarul de profesie arheolog. El spune ca, dupa ce se va termina conflictul, se va intoarce acasa cu una dintre pisici. „Un coleg de-al meu a avut un catel la Shirokine, cainele a trecut prin lupte cu el, a crescut alaturi de el. La sfarsit l-a dus la Kiev. Este ca si un membru al familiei. Și eu vreau sa iau o pisica cu mine”, adauga el.In transee apare imediat si un caine negru, pe care militarii l-au botezat „Guilza” (cartus). „Și cainii sunt un ajutor nepretuit. In cazul unui pericol sunt ca o alarma fiindca aud si vad mai bine decat oamenii. Ne avertizeaza cand se apropie dusmanul”, mai spune Pavlo. Din acest motiv soldatii au mare grija de el, cainii si pisicile fiind tratati regeste. Un sanitar marturiseste ca a dat chiar din propriile sale medicamente cainilor de pe linia frontului. „Am adus cu noi multi caini abandonati in Shirokine de localnici care au fugit. I-am hranit si i-am ingrijit si nu mai vor sa plece de aici. Cand s-au imbolnavit, i-am tratat cu antibiotice si vodca”, arata soldatul. Tanarul de 27 de ani din Kiev apreciaza pisicile fiindca impiedica rozatoarele sa raspandeasca virusuri.El afirma ca cel mai mare ajutor pe care il aduc aceste animale este sprijinul moral oferit soldatilor. „Sunt ca niste antidepresive. Ne creste moralul de cum le vedem. Le chemi, vin la tine si moralul se imbunatateste imediat”, adauga el.Si de cealalta parte a frontului, la periferia orasului Donetk, intr-o unitate a Republicii populare autoproclamate Donetk (DNR) si-au gasit adapost catei. „Cu noi a stat un ciobanesc mare, care a venit chiar la inceputul luptelor. Fusese abandonat de localnicii din sat. Insa a fost ucis recent de o mina si au ramas doar cateii”, spune comandantul rebel Turok (40 de ani). Ca sa ii fereasca de minele instalate in Estul Ucrainei, care fac aproape zilnic victime in zona, rebelii tin cateii inchisi.

Etichete: