Buddha e un motan greu, de circa 15 kilograme. Plăcerea lui cea mai mare în viaţă nu e somnul, nu e nici ascuţitul ghearelor de canapea şi sub nicio formă nu e vânarea şoriceilor. Buddha e îndrăgostit de bucătăria italiană, adorând pastele în orice combinaţie.

pisica buddha

Grăsuţul Buddha are o poveste ciudată însă: el a fost adus într-un adăpost pentru animale din Nashville, Tennessee. Unul dintre voluntari l-a adoptat temporar pe pisoi, acesta fiind proprietarului unui petshop. Omul a crezut că, datorită afacerii sale, îi va încânta motanului toate papilele gustative cu marfa din magazin, ajutându-l totodată să slăbească.

Din păcate, motanul nici nu vrea să se uite la mâncarea specială pentru pisici.

“În schimb devine foarte agitat şi fericit atunci când gătesc paste! Asta m-a ajutat să-mi dau seama că fostul stăpân l-a hrănit deseori cu acest fel de mâncare”, a spus Chris Achord, stăpânul temporar.

budhha

Acum, alături de veterinar, Chris i-a conceput o dietă bazată pe hrană umană, dar cu puţine calorii, în speranţa că Budhha va reuşi să dea jos cel puţin 5 kilograme şi să-şi găsească un cămin permanent.