Un câine fără stăpân, în vârstă de câteva luni, din Timișoara, a fost lovit cu intenție de un șofer, aseară, sub privirile consternate ale trecătorilor, după cum informează exclusivtm.ro. „Nu a fost o greșeală, ci ceva intenționat. Șoferul a venit în viteză, a lovit cățelul în plin, după care a dat cu spatele și a lovit animalul încă o dată. Clar, a fost ceva intenționat”, spune Dana Redenciu, martor al incidentului.Câinele s-a ales cu două picioare rupte și a fost dus la un cabinet veterinar. Patrupedul se află acum în grija unui cabinet de înfrumuseţare pentru căţei, dar patronii spun că nu mai au cum să îl ţină acolo.