Sari la conținut
Home » Episod psihotic! A crezut că este găină și să se comporte ca una

Episod psihotic! A crezut că este găină și să se comporte ca una

Episod psihotic! A crezut că este găină și să se comporte ca una! O femeie din Belgia a fost găsită în grădină, de fratele ei, înfoindu-se și pregătindu-se să cotcodăcească.

Belgianca de 54 de ani a fost transportată la spital, iar când și-a revenit din acest episod psihotic  a povestit stările pe care le experimenta, apoi a leșinat, arată The Guardian.

În urma unor teste de laborator, medicii au constatat că femeia nu era consumatoare de droguri sau de alcool.  Aceasta ar fi trecut printr-un episod depresiv în urma decesului unui membru al familiei.

Psihiatrii spun că tulburarea psihică care îi face pe oameni să se creadă animale poartă numele de zoantropie, deși nu a fost recunoscută oficial pentru că pacienții nu reușesc să explice stările prin care trec și ce gândesc în momentul în care au impresia că sunt animale.

Se pare că această tulburare psihică ar avea legătură cu depresia, schizofrenia, depresia psihotică și tulburările bipolare. Articole medicale din perioada 1850-2012 au scos la iveală 56 de asemenea cazuri, în care mai mulți pacienți au crezut că sunt câini, lei, cai, hiene, rechini, albine sau șerpi.

„Zoantropia clinică sau convingerea că s-au transformat în animale este o iluzie rară. Sunt o mulțime de păreri despre patogenia acesteia. Această iluzie poate fi o tulburare în sine, însă poate fi și o coincidență sau o reacție provenită dintr-o tulburare psihică structurală sau funcțională a creierului“, au spus specialiștii.