Categories: Lumea animalelor

El este singurul animal care își face singur HĂINUȚE!

El este singurul animal care își face singur HĂINUȚE!Glis glis (pârșul mare) face parte din subordinul Mymorpha, ordinul Rodentia, aparținând familiei Gliridae. Sunt răspândiți în Europa Centrală și de Est, precum și în vestul Asiei. În țara noastră îi găsim în pădurile de foioase, dar și în livezile bătrâne, cu mulți nuci. Sunt cunoscut în lumea iubitorilor de animale ca fiind nişte creaturi expresive. Sunt solitare și au activitate nocturnă.Aceste rozătoare aparțin Lumii Vechi, ele asemănându-se foarte bine cu veverițele, atât prin structură cât și prin comportament. Ele hibernează aproape șase luni pe an, iar în celelalte anotimpuri le place să-și facă culcușul în scorburile copacilor sau în crăpăturile stâncilor.Înainte de se retrage pentru hibernare, pârșii se îndoapă zdravăn, punând pe ei un strat gros de grăsime, ce-i va folosi ca rezervă de hrană. Micuții se învelesc apoi cu o haină confecționată de ei din frunze, crenguțe și iarbă.Cercetări mai vechi au sugerat că în antichitate aceste mici făpturi erau considerate cele mai fine delicatese. Oamenii țineau rozătoarele în spații închise cu pereți lustruiți (ca să nu fugă) și îi hrăneau foarte mult pentru a le îngrășa. Pârșii gătiți reprezentau o delicatesă în rândul nobilimii romane.(Maria Mocanu) 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

4 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL