Categories: Lumea animalelor

Doi uriasi marini, creaturi extrem de rare – au fost capturati din greseala! Vor fi folositi pentru studiu!

Calmarii uriasi au fost, secole la rand, cosmarul marinarilor. Acestia distrugeau tot ce le iesea in cale, chiar si corabii, iar marinarii sfarseau prin a se ineca. Potrivit iflscience.com, preluat de evenimentulzilei.ro, japonezii au capturat, din greseala, doi pui de calmari uriasi pe care au inceput sa ii examineze. „Am fost foarte emotionat, fiindca acestea sunt niste specimene cu adevarat importante. Pescarul care i-a prins si personalul de la acvariu nici macar nu stiau ca au prins pui de calmari giganti. De obicei, pescarii arunca peste bord ceea ce nu e peste, iar puii de calmar puteau constitui o parte din pranzul pescarilor. Am fi inaintat mult mai greu in aceasta cercetare daca nu am fi avut exemplarele. Este extraordinar ca vom acumula mult mai multe cunostinte despre specia calmarului gigant pe care le vom face cunoscute pescarilor. Poate acestia vor mai prinde cateva exemplare, pentru muzee si acvarii, asta ne va ajuta sa intelegem cum se comporta si traiesc acesti pui de cefalopod”, a spus Toshifumi Wada, un expert de la Institutul de Stiinte ale Naturii si de Mediu, informeaza iflscience.com.O femela de calmar urias (Architeuthis dux) are, in medie, 13 metri lungime. Puii de calmar capturati au aproximativ 14 si respectiv 13 cm. Aceasta captura va permite identificarea mediului de viata si comportamentele acestor creaturi extrem de rare.

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

3 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

3 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

4 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

4 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

4 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

4 zile ago

Parteneri