Categories: Lumea animalelor

Când salvarea ANIMALELOR se transformă în OBSESIE , 600 de suflete trăies…

Când salvarea ANIMALELOR se transformă în OBSESIE! Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, este cunoscut drept salvatorul animalelor, după ce și-a dedicat toată tinerețea pentru salvarea unor suflete abandonate. Scopul său este nobil, demn de toată admirația, are grijă de aproximativ 600 de animale. Nikolai Ankergren conduce un centru de salvare al animalelor, pe care speră chiar să-l dezvolte.În urmă cu 20 de ani, părinții lui Nikolai Ankergren au deschis o grădină zoologică și un sanctuar pentru animale exotice. Astfel, tânărul a crescut în compania animalelor, însă nu s-a gândit că într-o zi va deveni responsabil de ele. După ce tatăl său a murit, Nikolai și mama lui au rămas cu această grădină zoologică în grijă.Nikolai este însă cel care se ocupă de cele mai importante lucruri, respectiv hrana animalelor. El le pregătește zilnic mâncarea, iar apoi trece cu mașinuța pe la fiecare în parte pentru a le hrăni.Pentru că iubește foarte mult toate animalele din sanctuar, el se joacă cu ele. Deși are o responsabilitate mare, Nikolai vrea să dezvolte centrul pentru animale din Copenhaga și chiar să-l transforme în cel mai mare din Europa pentru salvarea animalelor, potrivit libertatea.ro.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL