Sari la conținut
Home » Body și Morgan, cei mai simpatici lei de mare de la noi! Instructor: „În timpul spectacolelor…”

Body și Morgan, cei mai simpatici lei de mare de la noi! Instructor: „În timpul spectacolelor…”

Body și Morgan, sunt noile vedete de la mare. Cele două vietăți îmbunătățesc, vara aceasta, menajeria Delfinariului din Constanța.

Body și Morgan sunt lei de mare patagonezi ce îmbunătățesc de acum vechiul bazin al delfinilor, care a fost reamenajat și decorat special pentru cei doi masculi. Amândoi au vârstă de 7 ani și sunt în grija biologilor români și a lui Marco Tulio, instructorul lor venit tocmai din Mexic, care, de peste 20 de ani colindă lumea antrenând lei de mare.

„În timpul spectacolelor, publicul va afla detalii despre leii de mare, despre viața lor și despre modul lor de comunicare. Este o muncă foarte ușoară, sunt foarte prietenoși iar noi știm cum să lucrăm cu ei”, spune specialistul.

Body și Morgan sunt obișnuiți cu oamenii, nu se sperie de ei, ba chiar le place să „zâmbească” la spectatori dacă primesc mai mult pește din mâna antrenorului. Body și Morgan au lucrat în orașe din nordul Italiei, au fost la Budapesta, iar acum au ajuns la Constanța, unde vor sta două luni.

„Sunt aduși de Filip Caranfilov, un colaborator care a accesat oferta noastră de a închiria lei de mare și care a câștigat această activitate. Noi ne-am pregătit și am adus un antrenor care a lucrat patru ani în Tenerife, în Mexic, în Elveția și în China, care deschide delfinariu după delfinariu, aproape săptămânal. El lucrează cu leii de mare și ne va învăța și pentru delfini să facem noi activități și noi comportamente”, a declarat Adrian Bîlbă, directorul Delfinariului Constanța, potrivit evz.ro