Din cuprinsul articolului
Antidot împotriva coronavirusului. Este scârbos, dar eficient. În plină pandemie de coronavirus, credincioșii hinduși încearcă să se protejeze de acest virusul misterios din China cu urina de vacă, iar iranienii spun că urina de cămilă proaspătă este inamicul noului virus.
Specialist în medicină islamică, Mehdi Sabili, care pe profilul său de Instagram, propune arhaicul remediu. Acesta pune în practică cele susţinute bând un lichid gălbui şi comentează.
„Lasând la o parte gustul, e fantastic”. Dar trebuie neapărat să fie proaspătă şi caldă încă, recomandă el în timp ce alături se agită un exemplar de cămilă cu o cocoaşă.
Italienii spun că este o reală păcăleala, sau fake news. Ei spun că este mai degrabă o manevră anti-iraniană.E adevărat că acela care susţine teoria urinei este un musulman şiit, care vorbind în limba persană citează autoritatea imamului Sadegh, al şaptelea succesor al lui Mahomed, cel care prescrie cura. Dar, după cum se susţine, „filmuleţul este difuzat de profiluri sociale legate de Israel”, deci există suspiciunea că ar putea fi o operă de „dezinformare pentru a denigra guvernul iranian”.
Deşi OMS combate astfel de practici există încă tentaţia de a face uz de dejecţiile animalelor în anumite ţări din Orientul Mijlociu. Atât de mare încât rafinaţii cercetători de la Universitatea King Abdulaziz din Gedda, au anunţat că ar fi extras chiar din lichidul renal al cămilelor o substanţă, PMF701, considerată a fi în stare să combată tumori, apoi este eficace împotriva eczemelor şi psoriazisului, potrivit evz.ro.
Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…
O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…
De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…
Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…
Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…
O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…