Afectat de bătăile primite de cățelul său, un copil a luat o decizie extrem de emoționantă!

Băiatul a pus cățelul într-o cutie și a mers la cel mai apropiat adăpost pentru animale!

Pentru un băiețel din Mexico City, momentul în care a primit drept cadou un adorabil cățel din rasa Pitbull a fost unul dintre cele mai frumoase din viață. De foarte multă vreme el își dorea un asemenea prieten, iar animalul de companie s-a dovedit un veritabil „frate”. займы без процентов на 3 месяца

Însă, toată povestea frumoasă avea să ia o întorsătură dramatică. Totul a început în momentul în care tatăl său a început să devină agresiv cu bietul patruped. În fiecare zi acesta îl bătea, iar starea lui de sănătate se înrăutățea pe zi ce trece.

În aceste condiții, Andrés, în vârstă de 12 ani, ajutat de mama lui, a lăsat căţeluşul într-o cutie de carton în faţa unui adăpost din capitala Mexicului, însoţit de o scrisoare emoţionantă şi un ursuleţ de pluş, astfel încât micul patruped să nu-l uite şi să aibă cu ce să se joace. L-a salvat de la o viaţă plină de dificultăţi şi suferinţă şi toţi speră că-şi va găsi în curând o familie dispusă să-i ofere toată dragostea pe care o merită.

Pe Facebook, directorul adăpostului a publicat fotografiile micului PitBull şi textul scrisorii de la Andrés. Odată găsit de personalul adăpostului, căţeluşul a primit îngrijirile medicale de care avea nevoie şi, după ce a fost vaccinat şi consultat, a devenit disponibil pentru adopţie.

O poveste cu totul deosebită despre legătura specială între copii și animalele de companie, el dând dovadă de un puternic caracter la o vârstă foarte fragedă.

În ciuda iubirii sale pentru câine, Andrés a reuşit să se despartă de el şi a făcut-o exclusiv pentru binele său, pentru a-l face să nu mai sufere.

 

Doriti sa primiti notificari cu stirile animalzoo.ro? Abonati-va acum si va vom tine la curent cu ultimele noutati. Nu Da