Lumea animalelor

Abandonată și plină de probleme, o cățelușă se recuperează complet după adopție!

Abandonată și plină de probleme, o cățelușă se recuperează complet după adopție!

Chiar dacă a fost abandonată, cățelușa nu și-a pierdut niciodată speranța!

Pentru Skye, un biet animal abandonat pe străzile orașului Pal Valley, Texas, viața s-a complicat extrem de mult în momentul în care fosta familie decis să se mute într-un alt oraș. Din păcate pentru cățelușă, din motive inexplicabile, ei au hotărât să o lase pe stradă, la mila localnicilor.

Din cauza acestui mediu complicat de viață, patrupedul a slăbit foarte mult, iar o boală transmisă de căpușe o făcea să își piardă frumusețea. Chiar dacă fost salvată de o asociație, condiția ei a dus la decizia să fie pusă pe o listă de eutanasiere.

cățelușă abandonată

Însă, din fericire pentru ea, un voluntar din cadrul „Rescue Dogs Rock NYC” a decis să o salveze!

Primul pas a fost să o ducă la un medic veterinar, pentru a putea identifica cu adevărat problemele de care suferea.

Câteva săptămâni mai târziu, s-a mutat într-o altă casă din New York, și aceasta s-a dovedit a fi ultima sa oprire, întrucât a fost o dragoste la prima vedere, toată lumea fiind impresionată de energia patrupedului, chiar dacă a dus o viață foarte grea.

„Stăpânul său are copii mici şi alţi trei câini, iar Skye se potriveşte perfect”, a spus Stacey Silverstein, cofondator al „Rescue Dogs Rock NYC”. „Este o căţeluşă uimitoare”.

„Cu asta ne ocupăm noi”, a spus Silverstein. „Am luat-o pe această căţeluşă când era în pragul morţii şi privind-o acum… Este superbă şi are o viaţă uimitoare.”

Recent Posts

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă. Cei care au pisici nu…

2 săptămâni ago

Godzilla din Thailanda murit. Care este motivul decesului macacului

Godzilla din Thailanda a murit. Care este motivul decesului macacului. La vârsta de șase ani,…

3 săptămâni ago

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor demonstrează că animalele au abilități asemănătoare cu cele ale…

3 săptămâni ago

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București organizată, în luna iunie, de…

3 săptămâni ago

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate dacă doarme în aceste poziții. Pisca are…

3 săptămâni ago

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să le…

3 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL