Lumea animalelor

Abandonat de fosta familie din cauză că era „prea urât”, un cățel cunoaște pentru prima oară fericirea!

Fiecare creatură vie este demnă de bunătate. Şi fiecare câine merită o casă bună şi iubitoare.

Abandonat de fosta familie din cauză că era „prea urât”, un cățel cunoaște pentru prima oară fericirea!

Un motiv cu totul de neînțeles a făcut ca o cățelușă pe nume Nelly să ajungă pe străzi, ruptă dintr-o lume care îi oferea un trai decent. Acum, animalul de companie a ajuns să trăiască pe străzi, fără să își mai vadă fosta familie.

animal de companie

Totul avea să se schimbe în momentul în care au intervenit voluntarii Sidewalk Specials au intervenit, fiind conștienți de nevoile bietului animal. Au dus-o într-un adăpost pentru animale, însă părea că nimeni nu dorește să o adopte definitiv.

câine

După o lungă distribuire în mediul online și mai ales pe canalul de YouTube, povestea cățelușei a impresionat o familie, care a decis să o viziteze. Situația era cu atât mai gravă, cu cât cățelușa stătuse o bună perioadă pe străzi, iar comportamentul ei se schimbase.

patruped

Încă din primul moment în care au văzut-o, cuplul a decis să o adopte, și să îi schimbe viața complet. Acum, chiar dacă la început s-a dovedit a fi reticentă față de oameni, însă, cu multă răbdare, ei au reușit să îi redea încrederea.

cățel

Părinţii săi adoptivi deţin o fermă spaţioasă unde Lilly interacţionează zilnic cu tot felul de animale adorabile. Ea, care şi-a petrecut o bună parte din viaţă luptându-se să supravieţuiască pe străzi, are acum parte de zile însorite, alergând şi jucându-se cu noii săi prieteni.

 

 

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

4 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

5 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

5 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

5 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

5 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

5 zile ago

Parteneri