239 Vizualizari

10 Aug, 2017 la 12:58 pm

Uite câte MILIOANE de ANIMALE MOR în urma testelor de laborator

Uite câte MILIOANE de ANIMALE MOR în urma testelor de laborator! Numărul testelor pe animale a crescut substanţial în ultimul deceniu, numai în 2010 fiind efectuate 3,7 milioane, cu un milion mai multe decât în anul 2000, potrivit Daily Mail.

Din păcate în fiecare an animalele mor la nivel global în timpul experimentelor. Creşterea numărului de teste are loc în principal datorită unei noi directive a Uniunii Europene. Legea a apărut în 2007 şi se numeşte „Înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice”. Directiva vrea să apere mediul înconjurător de substanţele toxice, însă asta înseamnă că şi mai multe animale ajung să fie testate în laboratoare pentru nişte chimicale despre care se ştie deja că se folosesc în produse precum pastă de dinţi sau detergent.

Asociaţiile pentru protecţia animalelor estimează că aproximativ opt milioane de animale au murit în urma testelor.

„Mă simt vinovată, nu e ca şi cum scopul justifică mijloacele, nu căutăm un remediu pentru cancer. Astăzi testăm o substanţă chimică foarte cunoscută care se foloseşte în produse casnice de mai bine de 100 de ani”, spune o chimistă pe care jurnaliştii au prezentat-o drept Dr. Tamsin Decker. Femeia trebuie să injecteze iepuri, şoareci şi păsări cu toxine ca să vadă cât de mult le ia să moară sau urmăreşte cât rezistă animalele până când apar efectele adverse: durere, iritaţie sau hemoragie, iar în unele cazuri chiar orbire.

„Există situaţii când testele se pot face numai pe animale, însă mulţi dintre cercetători consideră că acestea ar trebui scutite de chinuri pentru retestarea unor substanţe”, explică Decker.

Uniunea Europeană spune că din cele 25.000 de dosare trimise de companii în care sunt detaliate testele făcute, doar 1.849 dintre acestea au folosit animale. Companiile sunt încurajate să găsească metode de testare alternative care să nu includă animale. Cercetătorii de la mai multe asociaţii pentru protecţia animalelor şi-au dat seama că 87% din animalele testate au murit. Au fost 188 de studii despre iritaţia ochilor care au testat chimicale pe iepuri, 336 de studii legate de sensibilitatea pielii pentru care au fost testaţi porcuşori de guineea sau şoareci.



De asemenea, au mai avut loc 254 de teste cu substanţe toxice pe mai mulţi peşti şi alte 33 de teste genetice şi toxice pe şoareci. Pentru fiecare studiu au fost sacrificate de unul la 500 de animale. Unii cercetători spun că în loc să testeze atât de mult pe animale se pot folosi de simulări făcute pe calculator.

Majoritatea produselor care se află acum pe rafturile magazinelor sunt testate pe animale. Practica aceasta în cazul produselor cosmetice a fost interzisă în Europa în 2009, însă chimicale din pasta de dinţi Colgate şi spuma de ras de la Gillette încă sunt testate pe animale. În cazul Colgate, substanţa este carbonatul de calciu, care se găseşte în pietre, coajă de ou sau în perle. În cazul Gillette, a fost testată trietanolamina care este folosită de zeci de ani în detergenţi, vopsele şi cerneală. Companiile nu au cerut ca aceste substanţe să fie retestate, însă au fost nevoite să se adapteze noii legi europene.

Jurnaliştii de la Daily Mail au mai descoperit substanţe testate pe animale în produsele Persil 2în1 (trietanolamină), detergentul Ajax (trifosfat de pentasodiu şi carbonat de calciu), cremă de curăţat piele Turtle Wax (trietanolamină) şi detergentul lichid Fairy cu mere verzi şi lămâie (aroma geraniol).

Directiva REACH a apărut fiindcă Uniunea Europeană a realizat că se ştie prea puţin despre multe substanţe care se găsesc în produsele pe care le folosim zilnic şi nu se cunoaşte impactul pe care îl au asupra mediului şi sănătăţii oamenilor. Intenţia a fost protejarea consumatorilor, iar producătorii trebuie să demonstreze acum că substanţele pe care le folosesc nu prezintă niciun pericol pentru oameni. Animalele ajung să fie testate doar ca o ultimă opţiune, când nu mai există alternative. Sute de milioane de euro au fost investiţi pentru a dezvolta teste care să nu includă animale. Deşi multe companii încearcă să evite testarea pe animale, din cauza legislaţiei REACH nu au de ales.

Fondatorul companiei de cosmetice Lush, Andrew Butler, spune că evitarea testării pe animale devine foarte grea şi milioane de euro sunt investiţi pentru a găsi alternative. El acuză directiva REACH pentru faptul că în zilele noastre este aproape imposibil să se găsească substanţe care nu au fost testate pe animale.

ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ:

Apelul DISPERAT al unei iubitoare de animale: Aris are nevoie de AJUTOR! TRAGEDIA produsă după un DIAGNOSTIC şi un TRATAMENT AGRESIV pus GREȘIT

Poţi fi şi tu parte din poveste ajutându-l pe Aris să se vindece!

Apelul DISPERAT al unei iubitoare de animale: Aris are nevoie de AJUTOR! TRAGEDIA produsă după un DIAGNOSTIC şi un TRATAMENT AGRESIV pus GREȘIT
08 Aug, 2017 la 12:09 pmModifica

Reacția unei iubitoare de animale: ”Nenea domnu’ ministru Cuc, avem şi noi o doleanță la CFR. Dacă tot plătim bilet întreg pentru persoană şi patruped, am vrea nişte locuri în tren…”

Reacția unei iubitoare de animale: ”Nenea domnu’ ministru Cuc, avem şi noi o doleanță la CFR. Dacă tot plătim bilet întreg pentru persoană şi patruped, am vrea nişte locuri în tren…”
07 Aug, 2017 la 10:51 amModifica

SIDA la ANIMALE? Descoperire de ultimă oră în România! Va rog distribuiți, Pantera merită să trăiască!

SIDA la ANIMALE? Descoperire de ultimă oră în România! Va rog distribuiți, Pantera merită să trăiască!
26 Iul, 2017 la 3:52 pmModifica

 

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*