Sari la conținut
Home » Șocant! PEȘTI îmbibați de MEDICAMENTE ANTIDEPRESIVE

Șocant! PEȘTI îmbibați de MEDICAMENTE ANTIDEPRESIVE

  • de

Cercetătorii au descoperit concentraţii ridicate de antidepresive în ţesutul cerebral al peştilor din partea canadiană a râului Niagara, a informat marţi postul CTV, citat de Xinhua.Potrivit CTV, un studiu publicat în revista Environmental Science and Technology a detectat medicamentele în ţesutul cerebral a 10 specii diferite de peşti, printre care bibanul şi şalăul canadian.Descoperirea ridică probleme grave de mediu, în condiţiile în care râul Niagara leagă două dintre Marile Lacuri, Lacul Erie şi Lacul Ontario între Canada şi Statele Unite.Cercetătorii avertizează că prezenţa antidepresivelor în ţesutul cerebral al peştilor ar putea afecta comportamentul acestora şi ar putea perturba ecosistemul acvatic.Deşi oamenii de ştiinţă declară că nivelurile antidepresivelor descoperite în creierele peştilor nu afectează persoanele care îi consumă, riscurile pentru mediu sunt reale.Studiul a căutat prezenţa unei varietăţi de medicamente şi de substanţe chimice prezente în produsele de îngrijire personală, în timp ce testa organele şi muşchii peştilor din râul Niagara.Antidepresive sau metaboliţii acestora, produse ale reacţiilor metabolice, au fost descoperite în creierul fiecăreia dintre speciile de peşti studiate, precizează Agerpres.Cea mai mare concentraţie a fost descoperită la un biban de piatră (Ambloplites rupestris), în al cărui ţesut cerebral s-au identificat circa 400 nanograme de norsertralină, un metabolit al sertralinei, ingredientul activ al antidepresivului Zoloft. De asemenea, metaboliţi ai ingredientelor active din medicamente precum Celexa, Prozac şi Sarfem au descoperite la peşti din specia Ambloplites rupestris.În ansamblu, în peste jumătate din probele de ţesut cerebral ale peştilor studiaţi au fost identificate niveluri de norsetralină de 100 nanograme pe gram sau mai mult.Cercetarea ridică întrebări cu privire la eficacitatea staţiilor de epurare a apelor reziduale, în condiţiile în care, deşi procesele de epurare a apei se concentrează pe îndepărtarea excrementelor umane şi a bacteriilor, resturile de antidepresive din urină, precum şi alte substanţe chimice din apele reziduale, rămân în mare parte ignorate.

Etichete: