2635 Vizualizari

12 Mar, 2013 la 11:51 am

„Nu ma lasa sa mor…”

Jurnal de veterinar | O noua poveste din viata unui doctor de animalute

 

 

Rubrica ”Jurnal de veterinar” pe care o găsiți și în suplimentul Animal Zoo vă aduce o nouă poveste emoționantă, de data aceasta avându-l în rol principal pe Oscar. Aflați ce s-a mai petrecut în viața unuia dintre cei mai dedicați ”reparatori de animăluțe”, Dr. Alexandra Mladin.

 

Este ora șapte seara. Mă așez la birou cu gândul să completez niște analize. Chiar atunci intra în cabinet o doamnă cu o cușcă de pisici în brațe. Nu pot să-i uit primele cuvinte:

-Bună seara! Am venit să eutanasiez un motan. Cat mă costă?

Am rămas blocată. Mă uit la șefa mea, dar și privirea ei era la fel de nedumerită.

-Ce probleme are?, am sărit imediat. Poate se mai poate face ceva. Nu pot să fac eutanasie unui animal pe care nu l-am văzut și nu am încercat să-l tratez…

Nu apuc să termin ce am de zis.

-Sigur nu se mai poate face nimic! SIGUR! Am fost la trei medici cu el și nimeni nu i-a dat nicio șansă. Analizele sunt foarte proaste și nu mănâncă de aproape două săptămâni. Urlă de durere… Nu mai suport să-l aud!

În timp ce ascultam mă îndrept către doamna respectivă, iau cușca, o deschid și găsesc un motănel alb, superb. Angora turcească -o rasă deosebită. Are un icter generalizat (toată pielea este galbenă). Abia ține ochii deschiși. Îl iau ușor în brațe și îl pun pe gresie. Oscar îl cheamă.

<<Să vedem dacă poate să stea în picioare… >>, gândeam eu.

Nu reușește. Se clatină și cade pe o parte, urlând de durere. Îl mângâi și-i șoptesc că o să fie bine, iar el întinde lăbuța și. cu puțina forță care i-a mai rămas, îmi strânge cu gheruțele degetele. Parcă îmi spunea: ‘’Nu mă lasa să mor’.

Impresionată de gestul lui, întreb:

– Care este povestea lui? Cum a ajuns așa?



– L-am adoptat din Câmpina. Din câte am înțeles a avut un stăpân care într-o bună zi s-a gândit că nu-l mai vrea. I-a tăiat coada cu un topor și, așa, plin de sânge, a fost aruncat pe stradă. A fost luat de cineva, dus la medic, operat și când și-a mai revenit l-am adoptat eu. Dar în situația asta eu nu-l mai vreau. Nu suport să-l aud cum urlă de durere.

Încerc să o conving să îl lase la noi 48 de ore, o rog să ne lase să încercăm să facem ceva. Măcar pentru gestul lui cu gheruțele… Nici nu vrea să audă.

– Nu, nu și nu! Doar dacă îmi garantați că trăiește minim doi ani. Trei profesori universitari au zis că nu are nicio șansă!

– Cum să promit așa ceva? Aici vorbim despre biologie, nu de matematică, nu există garanții! Depinde și de individ, nu doar de valorile crescute din examenul biochimic.

În mintea mea se dădea un razboi cumplit. Din punct de vedere medical, într-adevăr nu părea să aibe vreo șansă, dar parcă ochii lui Oscar spuneau altceva. Mă sfătuiesc cu șefa mea și hotărâm să îl păstrăm.

Proprietara pleacă plângând, iar eu îl iau pe Oscar și îl duc pe masa de consultații. Îl mângai ușor pe cap și geme. Îl ating pe burtică, geme. Încerc să îl ating pe spate și geme din nou…

O, Doamne, oare am făcut bine că l-am păstrat? Oare nu se chinuie prea mult?

În timp ce mă întrebam asta îi fac un calmant, perfuzie, antivomitive, spasmolitice. Se liniștește și adoarme. În următoarele două zile procedez la fel. Încet, încet începe să deschidă ochii. Mă lăsa să îl mângâi, nu mai gemea, iar în a 3-a zi îmi mânanca primele bobițe din palme.

<<’Prima luptă am câștigat-o…>>, mă gândeam cu sufletul râzând.

Fără să îmi dau seama trece o săptămână, trec două, trei … Și Oscar este din ce în ce mai bine. A început să se îngrașe, să dispară icterul, chiar și să se joace. Parcă este altă pisică! Valorile biochimice au scăzut în mod miraculos în urmatoarele 2 luni și azi… Azi mă uit la el și nu-mi vine să cred. Nu mai este nimic din ce a fost. Doar micile lui obiceiuri îmi aduc aminte de lupta lui. Îi place și acum să mănânce din palmă, se urcă pe birou și își face loc în mijlocul lui, ce este inutil – telefonul, laptop-ul, hârtiile- pot sta și pe jos, după părerea lui. Este un vorbăreț care toarce de câte ori îl atingi.

Din tot ce-a fost, gestul cu gheruțele mi-a rămas întipărit în suflet. Și mie, dar și lui, pentru că și acum, de câte ori îl mângâi, se întinde pe o parte, miorlăie ușor și apoi, cu gheruțele, imi strâge degetele. De data asta îmi place să cred că spune:

”Mulțumesc că ai luptat pentru mine!”…

 

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Tags:

26 Comentarii

  1. Gestul dumneavoastra este emotionant.Felicitari.

  2. Felicitari! Va doresc sa salvati mereu astfel de bolnaviori! Dumnezeu sa va ajute si s va apere!

  3. Dan Cluj spune:

    Bravo! Felicitari domnisoara doctor. Tot asa.

  4. Si pana la urma ce a avut???

  5. Mariuca spune:

    Felicitari, doamna doctor. Este induiosatoare povestea si mi-ati aratat inca o data ca toti medicii veterinari sunt oameni deosebiti cu un suflet urias. Va multumesc in numele micilor sau mai marilor nostri prieteni necuvantatori.

  6. DOINITA-LI spune:

    UNDE MAI GASESTI ASEMENEA SUFLETE DE MEDICI? EU AM DAT APROAPE DOAR PESTE CEI LIPSITI DE INIMA SI AU UITAT TOTAL DE OBLIGATIA DE A SALVA SUFLETE FIE ELE SI CU BANI.CATELUSA MEA PECHINEZA , FIFI , A FOST CASTRATA DE DOUA ORI DATORITA INCOMPETENTEI SI AVARITATEA DE BANI A ACELEIA CARE A OPERAT-O.IN FINAL AM DAT PESTE UN SUFLET BUN CARE M-A AJUTAT SI NU MI-A LUAT „PIELEA DE PE MINE”. FELICITARI CELUI DIN CAZUL PISICUTEI!

  7. Iuliana spune:

    Am fost la Alexandra cu motanul meu Moty! As putea spune ca e doctorita lui peferata, si ea si colegul sunt foarte draguti, plus ca au si cabainetul aproape de mine, pe str. Elena, pot sa merg pe jos acolo

  8. Superb gestul! Nici pe mine nu m-ar fi lasat inima sa il omor aiurea, si iata ca ati avut dreptate, e foarte fain motanul.
    Pacat ca nu sunt mai multi veterinari dedicati la modul asta, pentru ca multe animale pier in chinuri groaznice. Si eu era sa imi pierd pisica pe mina unui domn „experimentat”, noroc ca am insistat si am mai cerut o parere si in alta parte. Si desi starea ei parea grava, cu niste vitamine si-a revenit incet incet… nici acum nu stim ce a avut…

  9. emanuela spune:

    inainte de a fi doctor ai suflet! imi aminteste de o pisicuta pe care am luat-o dela un adapost, tot cu coada taiata si sterilizata
    si cintarea 1,500 kg, cu toate analizele alarmante!!
    sigur ca am dus-o la doctor! si incet incet am reusit sa ajungem la aproape 5 kg si sa putem sari peste tot..
    si totusi nu am salva-o ..in decurs de un an si 3 luni,
    nici veterinarul si nici macar eu nu am inteles ca boala era
    un diabet care a invins-o..dar in ultimele doua saptamini
    mieunatul ei imi spunea parca: du-ma la doctor, ai reusit prima data, m-am facut bine..imposibil sa nu reusesti si acum!!da, prima data am scos-o dintr-o criza de diabet dar fara sa stim….asa se intmpla cind doctorii nu-ti dau speranta… incetezi sa mai incerci!!!

  10. emanuela spune:

    inainte de a fi doctor ai suflet! imi aminteste de o pisicuta pe care am luat-o dela un adapost, tot cu coada taiata si sterilizata
    si cintarea 1,500 kg, cu toate analizele alarmante!!
    sigur ca am dus-o la doctor! si incet incet am reusit sa ajungem la aproape 5 kg si sa putem sari peste tot..
    si totusi nu am salva-o ..in decurs de un an si 3 luni,
    nici veterinarul si nici macar eu nu am inteles ca boala era
    un diabet care a invins-o..dar in ultimele doua saptamini
    mieunatul ei imi spunea parca: du-ma la doctor, ai reusit prima data, m-am facut bine..imposibil sa nu reusesti si acum!!da, prima data am scos-o dintr-o criza de diabet dar fara sa stim….asa se intimpla cind doctorii nu-ti dau speranta… incetezi sa mai incerci!!!

  11. HENRIETA spune:

    Felicitari !!!! Superb gest, felicitari pentru curaj, pentru omenie,profesionalim. Ati castigat un prieten fidel.

  12. vreau sa va multumesc ca va practicati meseria asa cum se cuvine si sunt convinsa ca ati ales o asemenea meserie din dragoste pt animale.eu am 2 motanei,adoptati si m-ati emotionat f tare cu povestea lui oscar.va doresc,lui si Dumneavoastra tot binele din lume si multa putere sa mai salvati si alte suflete nevinovete.

  13. ionescu a.d. spune:

    Sunt medici veterinari şi sunt comercianţi. Ca proprietar de feline, mi-am dorit adeseori ca cel căruia mă adresez pentru o soluţie salvatoare pentru micuţii mei să fie cineva dedicat profesiei. Din păcate nu se întâmplă totdeauna aşa… şi din feriire există, pe undeva, doctori veterinari ca cel din articol. Felicitări!

  14. maryo1971 spune:

    Felicitari pentru gestul dumneavoastra . Povestea ma emotionat pina la lacrimi . Am si eu un motanel se numeste BE-BE si il iubesc enorm cu toate nasdravanile care le face in fiecare zii am ajuns la concluzia ca de multe ori animalele au mai mult suflet decit oamenii.

  15. daniela spune:

    Am avut o minunatie de pisicuta pe care a trebuit s-o eutanasiem.Atat noi cat si doctorul ne-am hotarat foarte greu sa facem acest gest si am tot amanat momentul, mai ales ca n-a putut sa-i puna un diagnostic precis,pisicuta avand toate analizele si radiografiile bune.Doctorul a depus tot efortul sa o ajute, dar micuta suferea ingrozitor avand convulsii si crize ca de epilepsie.A trecut un an si doua luni de cand nu o mai avem pe Mitzuca si inca ma intreb daca oare nu trebuia sa mai asteptam.Atunci cand iti vezi animalul suferind pana la epuizare e greu sa hotarasti cum e mai bine pentru el.
    Ma bucur ca Oscar a fost un norocos.

  16. Teo, un motan pe care l-am gasit, a avut simptome similare simptomelor lui Oscar. El a pierdut batalia cu viata, la scurt timp dupa ce mi-a strans degetele cu gherutele si si-a luat adio de la mine si de la ceilalti care se aflau in jurul lui…

  17. cea mai frumoasa si emotionanta poveste pe care am citit-o in ultima vreme, mai ales ca este o poveste adevarata despre viata si lupta pt viata a unui mic ghem de blana! sa va dea Dumnezeu sanatate si multe binecuvantari pentru ca ati salvat o viata, un sufletele neajutorat! felicitari si multumesc!

  18. Multumesc, domnisoara doctor !

  19. Dumnezeu sa-i Binecuvinteze cu sanatate,cu tot ce este mai bun si bine,pe oamenii care,salveaza si au grija de animalutze!!!Sunt cele mai nobile suflete!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Doamne Ajuta!!!

  20. Fericiti sa fie toti cei care iubesc animalele si florile. Va felicit din toata inima, domnisoara doctor!

  21. Am mai citit articolul cu ceva timp in urma, l-am recitit cu lacrimi in ochi si nu pot decat sa spun ca sunteti frumosi amandoi si va iubesc !

  22. Imi puteti spune va rog ce tip de icter a avut?

    Am si eu pisica aproape in aceasi stare, cu icter iar de vreo 4-5 zile refuza sa mai manance orice (Royal, Vyvo, HILL’s PD A/D); resuseste cu greu sa mai bea putina apa…
    Pisica are 16 ani, si mai are si mici tumori pe burtica; la analizele de sange, doctorul mi-a spus ca e vorba de zile… :(
    Imi puteti da vreun sfat pentru un tratament…sau ce as mai putea sa fac pentru binele ei?
    Va mulțumesc foarte mult!

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI