253 Vizualizari

25 Feb, 2016 la 12:14 pm

Afacerea MAIDANEZUL: O analiza PERTINENTA, despre cum au disparut din scriptele municipalitatii 20.000 de caini. Unde s-au dus banii alocati programului de gestionare a cainilor fara stapan?

Agentia de presa HotNews prezinta o analiza extrem de amanuntita in legatura cu statisticile Primariei Capitalei, din care, „au disparut, pur si simplu, peste 20.000 de caini”. Evident, disparitia animalelor ridica semne de intrebare asupra modului in care sunt cheltuiti banii publici, „diferenta traducandu-se in cateva milioane de lei”, dupa cum afirma jurnalistii.

Cum se poate intampla asta? se intreaba HotNews. „Primaria spune ca e vorba despre o eroare si isi cere scuze”, anunta agentia. Dar datele arata ca unele firmele, cu care ASPA are contract pentru eutanasierea cainilor, au doar un singur angajat, si inainte de aceste contracte mergeau pe pierdere. In plus, un cabinet veterinar a fost infiintat cu o luna inainte sa i se atribuie contractul privind prestarea de servicii medicale.

Cum au disparut cei 20.000 de caini?

Primaria Capitalei a anuntat, intr-o conferinta de presa ce a avut loc pe 15 ianuarie 2015, ca a capturat peste 51.200 de maidanezi din septembrie 2013 pana la data respectiva, dintre acestia, circa 23.000 fiind adoptati, 26.200 eutanasiati, iar restul in adaposturile municipalitatii. Afirmatia a fost intarita de Razvan Bancescu, seful de proiect al Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor (ASPA) din subordinea primariei intr-un interviu acordat HotNews.ro in februarie 2015: „Aproximativ 30.000 de caini au fost eutanasiati, iar 23-24.000 au fost dati spre adoptie”, spunea acesta. Intre timp, din scripte, au disparut peste 20.000 de caini. Observatie facuta dupa analiza unui raspuns trimis la o solicitare a HotNews.ro, in ianuarie 2016, raspuns in care reprezentantii Primariei Capitalei spun ca, de la inceputul programului de gestionare a cainilor fara stapan, respectiv septembrie 2013 si pana la finele anului 2015 au fost capturati 32.933 caini, 16.103 au fost adoptati si 13.187 au fost eutanasiati.

Asadar, in privinta cainilor eutanasiati reiese o diferenta de 17.000 de caini, iar in privinta cainilor adoptati o diferenta de circa 7.000 de animale, plus cei din adapost, circa 2.000, cifra constanta. Asta in conditiile in care de atunci a mai trecut un an si intre timp se presupune ca municipalitatea a continuat aceasta activitate.

Contactati de HotNews.ro pentru a explica situatia, reprezentantii Primariei Capitalei au spus ca a fost vorba despre „o eroare” si si-au cerut scuze. „De la inceputul programului de gestionare a cainilor fara stapan, respectiv septembrie 2013 si pana la finele anului 2015 au fost capturati 32.933 caini, 16.103 au fost adoptati si 13.187 au fost eutanasiati. Avand in vedere solicitarea dumneavoastra cu privire la declaratia reprezentantului ASPA, Razvan Bancescu, la conferinta de presa din luna ianuarie 2015, in care au fost prezentate cifre cu privire la activitatea de gestionare a cainilor fara stapan ,consideram ca datele declarate s-au furnizat dintr-o eroare materiala. Ne cerem scuze pentru informatiile furnizate de reprezentantul ASPA la vremea respectiva! Rezultatul activitatii de gestionare a cainilor fara stapan din 2013 pana astazi se reflecta in reducerea cu 89% a numarului de persoane muscate de caini, conform datelor furnizate de Institutul National Matei Bals”, se arata in raspunsul Primariei Capitalei, inaintat catre Hotnews.

Insa jurnalistii sustin, in continuare, ca disparitia celor 20.000 de caini ridica semne de intrebare in ceea ce priveste cheltuirea banului public, diferenta traducandu-se, in opinia lor, in cateva milioane de lei.

Si vin cu urmatoarea explicatie: in luna septembrie 2013, Primaria Capitalei prin ASPA, a semnat contractele cu firmele care prind maidanezii din Bucuresti, iar pentru prinderea unui caine si transport institutia urma sa plateasca 206 lei plus TVA. Firmele care au primit contractele sunt ELEN BASIC BUSINESS, BEST MARKETING, si TERRA MARIQUE.

„Daca luam doar tariful pentru capturare si transport, pentru 20.000 de caini in plus reiese o diferenta de 4,1 milioane lei plus TVA, iar daca adaugam eutanasierea, inca 2.000.000 lei in plus”, calculeaza si anunta Hotnews. Reprezentantii Primariei Capitalei spun ca pentru program nu au fost alocate fonduri suplimentare, iar din declaratiile facute de Razvan Bancescu, costul acestui program s-a ridicat la 3,4 milioane de euro. Acestia spun ca s-au platit bani doar pentru transportul si capturarea celor 33.000 de caini si serviciile medicale aferente, plus incinerare.

HotNews.ro a incercat sa ia legatura cu Razvan Bancescu, fostul sef de proiect al ASPA, insa acesta nu a dorit sa comunice un punct de vedere in acest sens.

Prin urmare, ramane ca organele competente sa verifice daca reprezentantii Primariei Capitalei au mintit in ianuarie 2015 cand au anuntat ca au capturat peste 50.000 de caini sau daca au spus adevarul si unde au disparut cei 20.000 de caini din scriptele municipalitatii.

Ce contracte s-au incheiat pentru incinerare, capturare caini si eutanasiere? Firmele beneficiare:

ASPA a incheiat trei acorduri cadru pentru capturarea, eutanasierea si incinerarea maidanezilor. „Licitatiile insa ridica mai multe semne de intrebare”, potrivit Hotnews. O parte dintre firmele care au castigat licitatiile – fie aveau alt obiect de activitate inainte de aceasta procedura, fie aveau pierderi, fie un singur anjajat, fie nu si-au depus declaratiile la Ministerul de Finante. „Cel mai interesant caz este o firma din Dambovita care a fost infiintata cu o luna inainte de atribuirea contractului”, remarca jurnalistii.

Capturarea si transportul cainilor

In 2013, Primaria Capitalei, prin ASPA, a incheiat un acord-cadru cu trei firme pentru prinderea si transportul maidanezilor din Bucuresti.

La licitatia organizata de ASPA s-au prezentat, initial, sapte firme, respectiv Radius Vet SRL, Pet Stuff Univers SRL, Elen Basic Business SRL, Turbo Pet Mobil SRL, Puppy Vet SRL, Best Marketing SRL si Terra Marique SRL, potrivit informatiilor furnizate de municipalitate, la acel moment. In urma evaluarilor, s-a constatat ca SC Puppy Vet SRL nu a respectat cerintele prevazute in documentatia privind incheierea acordului cadru, iar societatile Turbo Pet Mobil, Pet Stuff Univers SRL si Radius Vet s-au retras. In final, au semnat contractele cu ASPA firmele Elen Basic Business, Best Marketing si Terra Marique. In baza acordului-cadru au fost incheiate trei contracte subsecvente cu fiecare firma, cate unul in fiecare an, astfel:

– 2013 cate un contract de 2.466.000 lei plus TVA cu fiecare firma: Best Marketing SRL si Terra Marique SRL si Elen Basic Business SRL.

– 2014 cate un contract de 2.061.000 lei plus TVA cu fiecare firma: Best Marketing SRL si Terra Marique SRL si Elen Basic Business SRL,

– 2015 cate un contract de 1.842.000 lei plus TVA cu fiecare firma: Best Marketing SRL si Terra Marique SRL si Elen Basic Business SRL.

„In total, cele 3 firme au incasat 6.369.000 lei fara TVA, iar daca impartim la 209 lei – tariful pentru capturarea si transportul unui caine, reiese ca au fost capturati 30.473 caini. In paralel, si ASPA, prin mijloace proprii, desfasoara activitati de capturare si transport caini”, spun jurnalistii.

Despre firmele castigatoare:

Elen Basic Business:

– firma a fost infiintata in iulie 2012 si este din Bucuresti;

– asociat unic: Mihalcioiu Elena, o tanara de 23 de ani din Braila;

– administrator: Adrian George Bucur;

– domeniul de activitate al firmei este consultanta pentru afaceri si management,

– in 2012 a avut o cifra de afaceri de 121.372 lei; cheltuieli de 23.409 lei si profit net de 94.324 lei;

– in 2014, dupa semnarea contractului cu ASPA, a avut o cifra de afaceri de 1.214.616 lei; cheltuieli de 750.521 lei si profit net de 361.122 lei si 13 angajati.

Terra Marique:

– firma a fost infiintata in 2005 si este din Bucuresti;

– actionari: Iuliana Raducanu (30%) si Bogdan – Florin Raducanu;

– administrator: Bogdan – Florin Raducanu;

– domeniul de activitate al firmei: activitati de servicii anexe pentru transporturi terestre,

– in 2012 a avut o cifra de afaceri de 158.832 lei; cheltuieli de 113.058 lei si profit net de 41.154 lei, 2 salariati; Domeniul de activitate: Intermedieri in comertul cu mobila, articole de menaj si de fierarie;

– din 2012 pe site-ul Ministerului de finante nu mai figureaza cu niciun fel de date;

Best MARKETING:

– firma a fost infiintata in 2004 si este din Bucuresti;

– actionari: Vladau Corina Georgiana;

– administrator: Vladau Corina Georgiana;

– domeniul de activitate al firmei: activitati de servicii anexe pentru transporturi terestre.

– in 2012 a avut o cifra de afaceri de 331.985 lei; cheltuieli de 385.385 lei si pierderi de 53.400 lei; Activitati de asistenta stomatologica;

– in 2014, dupa semnarea contractului cu ASPA, a avut o cifra de afaceri de 1.157.658 lei; cheltuieli de 981.472 lei si profit net de 249.724 lei si 13 angajati. Domeniul de activitate: Activitati de servicii anexe pentru transporturi terestre.

 Eutanasierea – o parte dintre cabinetele medicale mergeau pe pierdere inainte de a semna contractele cu primaria

Hotnews continua analiza si pe partea cabinetelor veterinare, care in mai 2014, incheiau cu ASPA acorduri-cadru, pe 2 ani, in valoare totala de 7.237.000 lei fara TVA. 5 cabinete medicale – SC MARISIM VET-FARM SRL; SC BIMBO VET SRL; SC PRATO IMPEX SRL; SC VSP VET SRL si SC MAG MED VET SRL – pentru servicii medicale: control medical caini, tratamente, sterilizare, microcipare, eutanasiere. La licitatie au fost depuse cinci oferte, acordul cadru fiind incheiat cu toti cei 5 ofertanti.

In baza acordului – cadru, in 2014, au fost incheiate 5 contracte subsecvente, in valoare de 670.800 lei fara TVA fiecare cu cele 5 cabinete medicale pentru aceste servicii. Contractul a expirat la finalul anului 2014.

Pe 6 ianuarie 2015, ASPA a incheiat alte 5 contracte subsecvente, pe o perioada de un an, dupa cum urmeaza:

– VSP VET – 1.006.200 lei fara TVA, pretul pentru eutanasiere fiind de 79,9 lei plus TVA, pentru sterilizare femela 150 lei plus TVA, etc…

– MAG MED VET – 1.006.200 lei fara TVA, pretul pentru eutanasiere fiind de 72 lei plus TVA, iar pentru sterilizare femela 135 lei plus TVA, etc,

– Prato Impex – 1.006.200 lei fara TVA, pretul pentru eutanasiere fiind de 78.8 lei plus TVA, de sterilizare femela 147 lei plus TVA, etc



– MARISIM VET FARM – 1.006.200 lei fara TVA, pretul pentru eutanasiere fiind de 78 lei plus TVA, de sterilizare femela 130 lei plus TVA, etc,

– Bimbo Vet – 1.006.200 lei fara TVA, pretul pentru eutanasiere fiind de 77.5 lei plus TVA, de sterilizare femela 134.5 lei plus TVA, etc.

Date despre aceste firme, stranse de jurnalisti de la Ministerul de Finante arata astfel:

VSP VET SRL – Str. AVICOLA 16, Mihailesti

– cabinet infiintat in 2008;

– in 2009 a avut o cifra de afaceri de 10.223 lei, cheltuieli de 7.840 lei si profit net de 916 lei;

– in 2012 a avut o cifra de afaceri de 10.793 lei, cheltuieli de 4.614 lei si profit net de 2.717 lei;

– in 2013 a avut o cifra de afaceri de 10.793 lei, cheltuieli 0 lei si profit net de 0 lei;

in 2014, dupa semnarea contractului cu ASPA, a avut o cifra de afaceri de 312.626 lei; cheltuieli de 117.441 lei, profit net de 161.633 lei si 2 angajati.

– actionari: Viespe Sorin Gabriel si Viespe Constantin.

MAG MED VET – Str. RESITA 4, Bucuresti

– cabinet infiintat in 2011;

– in 2011 a avut o cifra de afaceri de 868 lei; cheltuieli de 1.589 lei si pierdere 721 lei;

– in 2012 a avut o cifra de afaceri de 125.780 lei; cheltuieli de 1.154.48 lei, profit net de 8.209 lei si 4 angajati;

– in 2013 a avut o cifra de afaceri de 347.367 lei; cheltuieli de 321.714 lei, profit net de 18.975 lei si 5 angajati;

in 2014, dupa semnarea contractului cu ASPA, a avut o cifra de afaceri de 1.502.661lei; cheltuieli de 1.558.917 lei si pierdere 44.394 lei si 6 angajati.

– actionari: Florentina si Valentin – Manuel Istrate.

PRATO IMPEX – Calea Serban Voda 139, corp A, BUCURESTI

– cabinet infiintat in 2004;

– in 2010 a avut o cifra de afaceri de 175.677 lei; cheltuieli de 220.702 lei si pierdere 4.972 lei, 2 salariati;

– in 2013 a avut o cifra de afaceri de 248.324 lei; cheltuieli de 368.086 lei si pierdere 119.152 lei si 1 angajat;

– in 2014, dupa semnarea contractului cu ASPA, a avut o cifra de afaceri de 632.758 lei; cheltuieli de 360.953 lei si profit 237.604 lei si 1 angajat.

– actionari: PALII CEZAR GEORGE DOMINGUEZ
MARISIM VET FARM – Calea BUCURESTI 133A, Targoviste

– cabinet inregistrat in 22 aprilie 2014;

– in 2014, dupa semnarea contractului cu ASPA, a avut o cifra de afaceri de 216.674 lei; cheltuieli de 65.498 lei, profit 144.693 lei si 1 angajat.
– actionari: Mihai si Maria Simionescu;

Bimbo Vet – B-dul CONSTANTIN BRANCOVEANU 132, BUCURESTI

– cabinet infiintat in august 2011;

– in 2012 a avut o cifra de afaceri de 20.903 lei; cheltuieli de 29.883 lei, pierdere 8.980 lei, nu sunt informatii despre salariati;

– in 2013 a avut o cifra de afaceri de 44.288 lei; cheltuieli de 31.253 lei, profit 11.775 si nu sunt informatii despre salariati;

in 2014, dupa semnarea contractului cu ASPA, a avut o cifra de afaceri de 184.135 lei; cheltuieli de 73.442 lei si profit 105.174 lei si 1 angajat

– actionari: TIHAN NICOLETA si SANDRU BOGDAN – IOAN

Incinerarea

Pe 14.07.2014, ASPA a incheiat un acord-cadru, pe 21 luni, in valoare de 1.014.930 lei fara TVA cu firma Stericycle Romania pentru prestarea serviciilor de incinerare. La licitatie au fost depuse doua oferte si doar una a fost admisa, respectiv castigatorul.

Pe 18.07.2014 a fost incheiat un contract subsecvent in valoare de 472.500 lei, urmand a fi decontate doar serviciile prestate. Contractul inceta sa produca efecte la 13.12.2014.

Pe 06.01.2015, ASPA a incheiat un contract subsecvent in valoare de 395.845 lei plus TVA pentru prestarea acestor servicii, urmand a fi decontate doar serviciile prestate. Contractul a expirat la finalul anului 2015.

Despre Stericycle Romania – Sos. GIURGIULUI 5, Jilava, potrivit datelor de la Ministerul de Finante, se pot spune urmatoarele:

– firma infiintata in 2004;

– in 2013 a avut o cifra de afaceri de 19.131.361 lei; cheltuieli de 22.593.352 lei, pierdere 2.535.879 lei si 120 angajati;

in 2014, dupa semnarea contractului cu ASPA, a avut o cifra de afaceri de 21.603.881 lei; cheltuieli de 25.334.245 lei si pierdere 3.008.310 lei si 130 angajati.

– actionari: STERICYCLE INTERNATIONAL LLC si STERICYCLE EUROPE S.A.R.L.

„Cati caini mai sunt, de fapt, in Bucuresti, si ce se intampla cu ei?”

In ianuarie 2015, Primaria Capitalei anunta ca pe strazile Capitalei mai sunt circa 4.000 de maidnezi. In prezent, nu se stie, reprezentantii municipalitatii spunand ca „apar masini care descarca caini” si nu se poate face o evaluare. „Nu putem face o estimare privind numarul de caini fara stapan care se afla in acest moment pe strazile Capitalei din urmatorul motiv: ASPA primeste zilnic sesizari care semnaleaza descarcari de caini in diverse zone din Bucuresti (exemplu caz in sector 6 – cand au fost descarcati caini in fata camerelor de supraveghere ale Politiei locale sector 6)”, se arata in raspunsul trimis de municipalitate, la intrebarea HotNews.ro.

Numarul persoanelor care se ocupa de capturarea cainilor fara stapan este de 25, dintre care sunt 7 angajati ASPA, iar numarul de autovehicule utilizat pentru actiunile de capturare este 9, dintre care 3 apartin ASPA, potrivit informatiilor prezentate de municipalitate. Contractele incheiate de ASPA pentru capturarea si transportul cainilor au fost prelungite pana la 07.09.2016.

„La aceasta data echipajele captureaza in medie pe zi un numar de 35 caini care sunt cazati in adaposturile municipalitatii”, mai spun reprezentantii municipalitatii.

Ce spune Legea, pentru cainii CU stapan?

Potrivit Legii, pana la 1 ianuarie 2015, detinatorii de caini erau obligati sa isi inregistreze animalul in Registrul de Evidenta a Cainilor cu Stapan (RECS) si sa isi sterilizeze animalul, in caz contrar fiind prevazute amenzi de 5.000 lei la 10.000 lei pentru neinregistrarea cainilor si intre 2.000 lei la 5.000 lei pentru nesterilizarea acestora.

In Romania au fost inregistrati 1,5 milioane caini cu stapan!

Potrivit informatiilor Colegiului Medicilor Veterinari furnizate, de asemenea, la solicitarea HotNews.ro, numarul de caini cu stapan inregistrati pana in prezent in RECS, in toata tara, este de 1.519.208, iar la nivelul Bucurestiului – 95.574 de caini.

Potrivit, normelor privind identificarea si inregistrarea cainilor cu stapan, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor este institutia care verifica daca cetatenii si-au inregistrat si si-au sterilizat cainii. Inspectorii insa nu pot intra in curtile si in casele oamenilor sa verifice, iar institutia spune ca nu da amenzi, ci doar avertismente. „Referitor la posibilitatea ca inspectorii ANSVSA sa poata patrunde in case/curti/proprietati private, cu scopul verificarii modului in care sunt respectate prevederile legislatiei in vigoare privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan si/sau obligativitatea proprietarilor privind identificarea/inregistrarea cainilor cu stapan, consideram util a puncta faptul ca aspectele privind dreptul la viata privata si inviolabilitatea domiciliului sunt garantate prin Constitutia Romaniei, unde este precizat faptul ca „Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia” si prin Legea 287/2009 – privind Codul Civil, articolul 71, punctul 2, stipuland faptul ca accesul intr-o proprietate privata este permis doar cu consimtamantul persoanei in cauza. In ceea ce priveste sanctionarea contraventionala a persoanelor care nu si-au identificat/inregistrat si sterilizat cainii, precizam faptul ca in situatiile de acest gen, practica curenta aplicata de catre inspectorii institutiei noastre este aceea de a acorda termene de remediere, in vederea identificarii/sterilizarii animalelor, proprietarii acestora urmand a se prezenta la sediul structurii subordonate judetene cu dovada efectuarii manoperelor anterior mentionate (carnetul de sanatate). Sublinem totodata faptul ca, OUG 155/2001, modificata prin Legea 258/2013, prevede obligativitatea sterilizarii doar a cainilor apartinand rasei comune si metisii acestora”, se arata intr-un raspuns trimis de ANSVSA la solicitarea HotNews.ro.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI