Categories: Lumea animalelor

Zece ore de drum parcurse pentru a salva o pisică oarbă! Povestea emoționantă

Zece ore de drum parcurse pentru a salva o pisică oarbă! Povestea emoționantă.

Totul pentru a putea face o faptă bună!

Pisica Lime şi sora ei au fost salvate când aveau doar trei zile. Din păcate ochii săi nu se dezvoltaseră bine şi erau foarte infectaţi. Medicii nu erau siguri că va supravieţui în următoarele 48 de ore, dar din fericire a reuşit.

La scurt timp după aceea, Bryanna Rosario a văzut o fotografie cu Lime care îşi căuta un cămin permanent. Pisicuţa i-a amintit de o altă felină pe care o crescuse şi o iubise ani la rând, de asemenea, oarbă.

Bryanna a ştiut imediat că trebuie să o adopte pe Lime.

„Prima dată când am întâlnit-o a fost un moment incredibil de emoţionant”.

De îndată ce Lime a ajuns acasă, şi-a întâlnit surorile şi fraţii: două pisici mai bătrâne şi doi câini.

La câteva zile după întâlnire, cei doi erau deja inseparabili.

Zece ore de drum parcurse pentru a salva o pisică!

„Lime mârâie când îl cert pe Letty. Îl caută constant şi se joacă cu el”, povesteşte Bryanna. Reversul este, de asemenea, cât se poate de prezent: Letty o caută pe Lime imediat ce ajunge acasă, după orice plimbare.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ