Lumea animalelor

Videoclip emoționant cu un cățel care plânge după o operație! Medicul decide să îl consoleze exact ca pe un copil

Videoclip emoționant cu un cățel care plânge după o operație! Medicul decide să îl consoleze exact ca pe un copil.

Totul s-a petrecut într-un adăpost din Baltimore, SUA!

Emoționantul videoclip s-a petrecut în Shelter Barcs Animal, unul dintre cele mai mari adăposturi pentru animale din Baltimore.

Potrivit thedodo.com, povestea îl are drept principal protagonist pe un cățel nevoit să treacă printr-o intervenţie chirurgicală, vizibil afectat de ceea ce urmează să se întâmple.

Numit Meesha, el tocmai a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi nu a putut să se oprească din plâns, cu toate că se afla în braţele unui medic veterinar.

După ce a fost anesteziată și supusă intervenției chirurgicale, cățelușul a început să plângă în mod involuntar, fiind confuz de ceea ce se întâmplă.

Când Dennis Moses a auzit-o plângând, a încercat să o liniştească şi să o mângâie, luând-o în braţe. Văzând o scenă atât de emoţionantă, voluntarii adăpostului au decis să imortalizeze momentul, iar decizia a dus la numeroase comentarii, aprecieri și distribuiri în mediul online.

Din fericire, operația a fost un real succes, iar acum cățelușul se poate bucura de o nouă viață, așteptând să fie adoptat de către o familie iubitoare.

Videoclip emoționant cu un cățel!

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL