Lumea animalelor

Videoclip amuzant cu un copil și cel mai bun prieten al său! Cățelul este mereu prezent lângă micul stăpân

Videoclip amuzant cu un copil și cel mai bun prieten al său! Cățelul este mereu prezent lângă micul stăpân.

Patrupedul este mereu alături de micul său stăpân!

Un cățel din ras ciobănesc de Shetland, are o misiune specială în această viață. El își distrează copios stăpânul, un copil adorabil.

Cei doi sunt de nedespărțit, iar totul a fost surprins prin intermediul unor imagini amuzante. Dacă părinţii ştiu să aleagă cel mai potrivit câine pentru copilul lor, atunci relaţia dintre cei doi va fi întotdeauna bazată pe încredere şi afecţiune reciprocă.

Căţelul Pumpkin are o cantitate nemăsurată de energie, pe care decide să şi-o consume alături de copil. Câinele aleargă în jurul acestuia, iar micuţul râde din toată inima. Iar pentru că patrupedul este atât de rapid, copilul nici nu mai ştie în ce parte să se uite.

Videoclip amuzant cu un copil

Câinele se bucură de râsul contagios al băiatului şi îşi dă seama că dacă se va învârti la nesfârşit în jurul lui, tot atât va ţine şi distracţia.

Copilul e tare amuzat de cursele pe care câinele familiei le face în jurul său cu o viteză ameţitoare.

Cu siguranță cei doi își vor păstra această minunată relație de prietenie!

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL