Categories: Lumea animalelor

Vezi cine te verifică dacă ți-ai microcipat și înregistrat câinele

Potrivit legii 258 din 2013, posesorii de câini sunt obligați să-și identifice prin microcipare animalele şi să le sterilizeze, excepţie de la sterilizare făcând câinii acreditaţi de Asociaţia Chinologică Română. Amenda este de la 5.000 lei la 10.000 lei. Nu vă aşteptaţi însă ca stăpânii de câini să fie opriţi pe stradă de Poliţie pentru a fi verificaţi dacă respectă aceste prevederi.”Poliţia Locală, Direcţia Generală de Poliţia Locală şi Control a Municipiului Bucureşti nu are atribuţii în ceea ce priveşte activitate de verificare a câinilor sterilizaţi. Instituţi sesizează şi acordă sprijin personalului specializat din cadrul Administraţiei pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor în capturarea şi transportul câinilor fără stăpân la adăpost”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Locale din Bucureşti pentru ROMÂNIATV.NET.În prezent, autorităţile răspund însă la sesizări: dacă vor fi sesizate că anumiţi posesori de câini nu respectă prevederile legale, atunci vor trece la fapte. Până în acest moment, ASPA nu răspuns la solicitarea ROMÂNIATV.NET legată de felul în care posesorii de câini vor fi verificaţi de respectarea legii.  

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

4 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

4 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

5 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

5 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

5 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

5 zile ago

Parteneri