Sari la conținut
Home » Un spital din România a devenit salvarea animalelor fără stăpân!

Un spital din România a devenit salvarea animalelor fără stăpân!

  • de
spital

Un spital din România a devenit salvarea animalelor fără stăpân!

La noi în țară acest spital este unic!

Animalele abandonate de pe stradă sau cele care fac parte din familii fără posibilități financiare au parte de un ajutor cu totul deosebit, în spitalul Center Of Hope din satul Piteasca, Ilfov. Totul a început în 2017, datorită programului social Homeless Animal Hospital, care se bucură în acest moment de peste 14.000 de donatori lunari.

Aflat la o distanță de 22 de kilometri de București, spitalul se ocupă în principal de nevoile animalelor fără stăpân și cele ale persoanelor care nu își permit să plătească tratamentului.
Într-un an, spitalul a ajuns să se ocupe de peste 10.000 de câini și pisici, din pasiunea a 18 medici, asistenți și șoferi.
„Facem un triaj, cazurile mai grave ajung la noi”, explică medicul veterinar Aurelian Ștefan, altfel nu s-ar putea ocupa ca la carte de toți pacienții.
Animalele aflate în recuperare sau aproape vindecate sunt cazate într-o sală mai mare, pe fiecare în cușca lui.
spital
spital

Unii cred că spitalul din Piteasca este un fel de adăpost pentru animale, dar medicii doar colaborează cu adăposturi și cu diverse persoane ca să le găsească o locuință animalelor pe care nu le așteaptă nimeni la poartă după tratament.

„Am vrea să plece de la noi și să-l vedem pe omul care vine să îl ia”, spune veterinarul.

„Nu avem spațiu suficient, doar boxe de spital. Dacă stă foarte mult aici, un animal se plictisește, devine irascibil”, mai explică acesta.

câine
câine

Absolvent de Medicină Veterinară în 2004, Aurelian Ștefan a ridicat spitalul Center of Hope acum patru ani, în satul unde a copilărit, în locul unei case bătrânești în care s-a născut mama lui. A primit sprijin și din partea ONG-ului Romania Animal Rescue, fondat de un cuplu de americani cu care colaborase mai multă vreme, potrivit informațiilor libertatea.ro.

„A trebuit să ne reorganizăm și să facem fundraising”, povestește veterinarul.

cățel în spital
cățel în spital