Lumea animalelor

Un motan își arată recunoștința față de noua lui stăpână în fiecare seară!

Un motan își arată recunoștința față de noua lui stăpână în fiecare seară!

Lovit de depresie după ce a ajuns într-un adăpost pentru animale, un motan nu vrea să se despartă de noua lui stăpână!

Pentru un motan în vârstă de 13 ani, separarea de fosta lui stăpână care fost dusă la un azil de bătrâni, i-a provocat un adevărat șoc emoțional. Astfel, el a ajuns într-un adăpost pentru animale din Australia.

Motanul pe nume Jamie a întâmpinat o serie de dificultăți de adaptare în noul mediu, neînțelegând de ce nu mai este acasă alături de cea care l-a crescut.

O femeie pe nume Sarah Dempsey a venit la adăpost în căutarea unei pisici, iar imediat s-a format o legătură specială între cei doi:

„Când l-am întâlnit prima oară, el dormea, dar s-a trezit când m-am aplecat să-l privesc mai de aproape”, a declarat Sarah pentru The Dodo. „El îşi dorea în mod clar să fie mângâiat pe cap, aşa că am dus mâna spre el şi imediat a început să toarcă. Mai târziu, personalul l-a lăsat să vadă cum se comportă cu mine şi a fost atât de afectuos.”

Sarah l-a adoptat chiar în acea zi pe Jamie, iar cei doi au mers împreună acasă. Acolo, Jamie a demonstrat imediat cât de mult se ataşase de noua sa mamă adoptivă.

„Nu pleacă nicio clipă de lângă mine. El este extrem de afectuos şi se învârte în jurul picioarelor mele. Îi place ‘să vorbească’ cu mine noaptea şi mă urmăreşte peste tot pe unde merg prin casă,” spune Sarah.

Un motan

În prima lor zi împreună, Jamie şi-a manifestat dorinţa ca Sarah să-i ţină lăbuţa în timp ce adoarme.

„Dacă îi dau drumul, se trezeşte, miaună şi îmi trage mâna înapoi”, a spus Sarah. „Cred că deja am stabilit o legătură minunată.”

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ