Lumea animalelor

Un exemplar de leopard de Amur a fost reperat în nord-estul Chinei

Un leopard de Amur, o subspecie rară, a fost surprins de camerele de luat vederi în provincia Heilongjiang, din nord-estul Chinei, a anunțat Departamentul forestier din provincia respectivă, citat de Xinhua.Una dintre cele 15 camere cu infraroșu, instalate la ferma Nantianmen din orașul Dongning, a făcut șase fotografii leopardului în primele ore ale zilei din 29 iulie.Centrul de cercetare a felinelor din cadrul Administrației de Stat pentru Silvicultură a confirmat că este vorba despre un leopard de Amur mascul, de vârstă adultă.În condițiile în care nu există înregistrări cu privire la această subspecie de leopard în China sau Rusia, experții au concluzionat că este vorba despre un nou exemplar. Este, de asemenea, prima dată când un leopard de Amur a fost reperat la ferma Nantianmen, ceea ce înseamnă că aceste animale consideră zona Heilongjiang un habitat favorabil.Fiind una dintre speciile cele mai amenințate din lume, leopardul de Amur a fost pus sub protecție națională începând din 1983.Potrivit Xinhua, există mai puțin de 70 de exemplare de leoparzi de Amur în întreaga lume, cea mai mare parte a acestora putând fi găsite în Orientul Îndepărtat al Rusiei, în provinciile Jilin și Heilongjiang din nord-estul Chinei și în partea de nord a peninsulei coreene.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL