Lumea animalelor

Un cățel a fost observat în fața fostei sale case, după ce a fost abandonat de familie!

Un cățel a fost observat în fața fostei sale case, după ce a fost abandonat de familie!

Chiar dacă a fost abandonat, un cățel nu vrea să renunțe la fosta familie!

Pentru Marlon, o cățelușă adorabilă din São Paulo, viața alături de familie reprezenta un adevărat vis, care avea însă să se schimbe într-o zi obișnuită.

câine

Familia a luat decizia să se mute, iar din motive încă necunoscute, ei au decis să lase animalul de companie în urmă.

animal de companie

Unii localnici au fost impresionaţi să vadă loialitatea câinelui/

„Când am închiriat casa am văzut o căţeluşă aşteptând în faţa intrării. Nu se mişca. Nu a vrut să părăsească uşa mea”, a declarat Denise Corsi, noua chiriaşă.

câine

Mulţi au încercat să o hrănească pe frumoasa Marlon şi au invitat-o în casele lor pentru a o proteja de frig. Însă, Marlon era hotărâtă să aştepte la uşa casei indiferent de cât timp era necesar.

„Aş vrea să o păstrez, dar am deja un câine, iar casa mea este mică şi nu am destui bani”, a spus Denise.

patruped

Odată cu trecerea timpului, lucrurile au devenit şi mai tensionate. Mai mulţi vecini au ameninţat că o vor răni pe Marlon, aşa că Denise a decis să-i găsească o nouă casă.

Ea a contactat o organizaţie de salvare şi echipa de acolo i-a găsit o casă temporară. În câteva zile, căţeluşa a fugit din nou pentru a se întoarce la vechea ei casă. Din fericire, Denise este dispusă să o protejeze până când vor găsi o familie potrivită pentru Marlon.

„Majoritatea vecinilor sunt amabili cu Marlon, dar unii au atacat-o cu pietre”, a spus Denise.

cățel

 

Recent Posts

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă. Cei care au pisici nu…

2 săptămâni ago

Godzilla din Thailanda murit. Care este motivul decesului macacului

Godzilla din Thailanda a murit. Care este motivul decesului macacului. La vârsta de șase ani,…

3 săptămâni ago

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor demonstrează că animalele au abilități asemănătoare cu cele ale…

3 săptămâni ago

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București organizată, în luna iunie, de…

3 săptămâni ago

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate dacă doarme în aceste poziții. Pisca are…

3 săptămâni ago

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să le…

3 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL