Sari la conținut
Home » Sute de oameni au plâns la înmormântarea unui crocodil vegetarian și „divin”. Animalul a avut parte de funeralii fastuoase. De ce a fost acesta atât de special

Sute de oameni au plâns la înmormântarea unui crocodil vegetarian și „divin”. Animalul a avut parte de funeralii fastuoase. De ce a fost acesta atât de special

Un crocodil vegetarian și „divin” a fost de curând înmormântat religios, iar mulțimea de oameni care a participat la funeraliile fastuoase l-au regretat și l-au plâns, fiind considerat un animal special.

Oamenii au fost profund îndurerați de pierderea acestuia, iar în cadrul ceremoniei funerare, trupul neînsuflețit ala crocodilului a fost binecuvântat și decorat cu flori.

„Babia”, un crocodil considerat vegetarian și divin, a fost plâns de sute de credincioși

Ultimul crocodil divin a fost omorât în 1940 de către armata britanică iar, ulterior, a apărut Babia. Acum, odată cu moartea animalului se așteaptă să apară altul, în același lac în care locuia și acesta, aflat lângă un templu hindus din statul Kerala, situat în sudul Indiei.

Crocodilul a fost găsit mort, plutind pe luciul apei, în cursul zilei de luni, 10 octombrie. Acesta avea o vârstă înaintată și era considerat ca fiind divin și vegetarian, întrucât nu a atacat niciodată un animal sau o persoană. Și se crede că a avut ocazia, atunci când un copil l-a atins pentru ca animalul să-i aducă noroc.

„Ultimul crocodil divin a fost omorât de armata britanică în 1940 şi, după aceea, Babia a apărut în lac”, a continuat Ramachandran Bhat, adăugând că oficialii templului şi credincioșii din zonă se așteaptă în orice moment de acum înainte ca un alt crocodil să apară în același lac. Nu știm să spunem de unde va veni, însă lacul este conectat cu peșteri subterane”, a mai spus el.”, a spus un oficial indian.

Crocodilul a trăit în lacul templului aproximativ 70 de ani

Când este vorba de mâncarea pe care animalul o consuma, oamenii din zonă se împart în două categorii. Prima consideră că Babia era vegetarian și mânca „Prasadam”, o ofrandă pe bază de orez şi zahăr de palmier, iar cea de-a doua categorie sunt de părere că „există pești în lac” și, astfel, nu se poate demonstra faptul că animalul era, într-adevăr, vegetarian.

„Crocodilul divin a trăit în lacul templului timp de peste 70 de ani, mâncând orezul şi zahărul din Prasadamul de la Sri Ananthapadmanabha Swamy şi a vegheat asupra templului”, a scris Ministrul indian pentru Agricultură şi Bunăstarea agricultorilor, Shobba Karandlaje pe Twitter.