Larisa AmihaeseiPe Dealul lui Dumnezeu se spune că nu calcă picior de om, din cauza concentrației de șerpi veninoși. Dar noi am fost acolo și am călcat printre sutele de cuiburi. Sunt cele mai mici vipere din Europa, atât de mici că mușcătura lor abia îți umflă mâna. Iar porcii din zonă, când dau năvală pe deal, înghit iarba cu șerpi cu tot.Pentru câteva ore, am fost în locul cu cea mai mare concentraţie de vipere de stepă, subspecia ursinii moldavica. Acestea trăiesc pe Dealul lui Dumnezeu, la Movileni. Herpetologii Facultăţii de Biologie au marcat până acum 100 de exemplare, dar numărul lor atinge 500. În urmă cu câţiva ai, de la un foc lăsat nesupravegheat, 90% din vegetaţia habitatului a ars. Alt Rai al viperelor ursinii moldavica este Valea lui David, în zona Uricani.Cel mai rar şarpeLa prima vedere, Valea lui David pare neatinsă de om. Vegetaţia a crescut în neştire de la ploile din ultima vreme. Cu cât ne apropiem, se vede însă intervenţia omului. În zonă se construieşte, iar oamenii au săpat pentru a căuta lut. Şi au găsit, însă îşi extind căutările periculos de mult în apropierea rezervaţiei „Este cea mai ameninţată specie. Este pe cale de dispariţie “, spune Alexandru Strugariu, doctorand în cadrul Facultăţii de Biologie din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza“.Principala ameninţare vine din partea omului prin incendierea vegetaţie, a cositului mecanic, suprapăşunatul ori agricultura. „Oamenii nu ştiu să respecte natura. Am întâlnit pe cineva care a găsit un bursuc viu pe care se ducea să îl înece. Porcii care sunt în Valea lui David mănâncă tot, până şi vipere. Sunt o mare ameninţare“, afirmă Strugariu. Cele două stâni şi fermele de animale din zonă reprezintă o reală ameninţare pentru cel mai rar şarpe din Europa.
Operaţiunea “vipera”Ziua de muncă începe dimineaţa devreme, pe răcoare. Soarele încă nu şi-a făcut apariţia, aşa că viperele pot fi prinse mai uşor. Asta, în teorie. În practică, răbdarea şi perseverenţa sunt cheia succesului în capturarea lor. La rezervaţia floristică Valea lui David, ploaia din ultima perioadă a făcut ca vegetaţia să ajungă la jumătate de metru. Fără încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvate nu poţi răzbate. Ghete, pantaloni lungi, cămaşă, pălărie, aparat foto, cârlig, mănuşi şi saci sunt „acesoriile” de care un herpetolog nu se desparte niciodată. După o noapte ploioasă, viperele se lasă aşteptate. Până să ajungem la ele, admirăm un cosaş carnivor (Saga pedo). Atent şi cu privirea deja formată, profesorul Ştefan Zamfirescu de la catedra de Zoologie şi Ecologie a Universităţii „Al.I. Cuza” face prima “victimă”: şarpele de alun, specie neveninoasă pe care cu greu o găseşti. Este o femelă gestantă. De strângerea datelor se ocupă cel care a prins-o. „Se iau coordonatele geografice, temperatura şi umiditatea relativă a locului, se notează ora şi data la care a fost prinsă, se face o descrie a habitatului, se ia panta şi condiţiile meteo“, explică doctorandul Alexandru Strugariu, desemnat de domnul profesor cu explicaţiile. Toate datele sunt necesare pentru a şti unde va trebui să fie eliberat şarpele. Întreaga operaţiune durează în jur de 15 minute. Şarpele se pune într-un sac de pânză ce va fi legat la gură să nu scape.
Naştere în laboratorCu cârligul se face loc printre bălării. În continuare, vipera de stepă este dată în urmărire. După alte câteva zeci de minute, norocul este tot de partea profesorului Zamfirescu. A ochit o viperă de stepă, ursinii moldavica, care stă la umbră. O admiră. “Pentru momente din astea umblăm zile întregi”, explică profesorul Zamfirescu. Face câteva poze, după care repetă operaţiunea de strângere a informaţiilor. Este o femelă gestantă ce va fi dusă în laborator împreună cu şarpele de alun. Cel mai probabil vor naşte în captivitate. „În laborator sunt şanse mai mari să trăiască cât mai mulţi pui. În perioada gestaţiei, femelele nu se hrănesc. Timp de şase luni, acestea trăiesc din resursele proprii. Aici viperele sunt măsurate, cântărite şi li se determină sexul“, precizează profesorul Zamfirescu care continuă cu zâmbetul pe buze: „Sunt zile, şi nu puţine, în care nu prindem nimic. Trebuie să mergi însă mai departe cu răbdare“.
„Captură” subţireDupă câteva ore de căutări, o binemeritată pauză de ţigară. Moment bun de spus bancuri ori de amintiri din perioada studenţiei. Iubitori ai naturii, atât profesorul cât şi doctorandul strâng mucurile de ţigară în scrumiera portabilă care este pusă în buzunarul de la spate. „Ce uşoară îmi era meseria dacă ar fi aşa cum se crede în popor, că sar viperele la gâtul tău. Luam sacii şi aşteptam să vină singure“, spune, râzând, profesorul. După un corn cu ciocolată şi câteva guri de apă minerală sau de suc, ne ridicăm cu greu şi repornim în căutarea viperelor. Încetul cu încetul şi semnalul de la telefon se pierde. Cu cât urci, cu atât vegetaţia ţi se pare mai greu de străbătut. Dăm iarba la o parte şi călcăm cu atenţie pentru a nu scăpa vipera. După o muncă de şase ore, ne retragem pe un scaun, la umbră. Captura nu a fost pe măsura aşteptărilor, dar zilele nu au intrat în sac.
A ajuns acasăPentru o viperă adusă în laborator pe 18 iunie, a venit momentul eliberării. Casa ei este Dealul lui Dumnezeu, raiul viperelor. La aproximativ 60 metri de la drum, cu ajutorul GPS-ului, vipera a fost eliberată, dar nu înainte de a-i fi făcute câteva poze. La Dealul lui Dumnezeu, vegetaţia este mai prietenoasă. Dacă mergi la pas nu ai cum să nu dai peste o viperă. Herpetologii spun că aici sunt aproximativ 500 de exemplare. După ce ne-am asigurat că vipera îşi găseşte locul, ne întoarcem spre Iaşi. La subsolul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, pe un hol unde sunt depozitate diverse materiale se află şi laboratorul unde viperele primesc toată atenţia. Condiţiile unde pasiunea se împleteşte cu cercetarea sunt de toată jena. Te simţi de parcă ai intra într-o cameră părăsită. O masă poartă amprenta comunismului. Aici, un masterand lucrează intens la finisarea lucrării de dizertaţie. Scaunele refuză să ţină o greutate prea mare. Viperele stau nemişcate în câteva acvarii. Cea eliberată a fost marcată. I s-au decupat câţiva solzi care vor fi folosiţi pentru studii genetice. Sunt păstrate în alcool cumpărat de herpetologi. Dintr-o bursă de doctorand de 800 de lei, Alexandru Strugariu afirmă că se descurcă bine. Pentru că are ajutorul părinţilor. “Pierdem oameni buni din cauza banilor. Se duc şi îşi găsesc de muncă în străinătate”, explică Alexandru cu părere de rău.
Vipera ursinii moldavicaVipera ursinii moldavica este una dintre cele mai mici vipere. Abia dacă depăşeşte o jumătate de metru, iar muşcătura sa este cea mai inofensivă din familia viperidelor. Iniţial a fost considerată un hibrid între vipera de fâneaţă şi cea de stepă, iar din 1993 a primit numele “moldavica” şi a fost recunoscută ca subspecie. Veninul viperei de stepă moldoveneşti poate ucide un greiere sau un şoricel, dar este aproape inofensiv pentru om. În caz de muşcătură, efectul este local iar zona respectivă devine dureroasă şi se umflă.
