Lumea animalelor

Sectorul creșterii animalelor, ajutor suplimentar de la stat pentru dezvoltarea producției locale!

Sectorul creșterii animalelor, ajutor suplimentar de la stat pentru dezvoltarea producției locale!

A fost crescut ajutorul oferit de stat pentru sectorul creșterii animalelor!

După ce în luna martie, fermierii din sectorul creșterii animalelor, crescătorii de vaci de lapte și de porcine , au beneficiat de un sprijin financiar în valoare totală de peste 11 milioane de euro în scopul compensării unei părți a pierderilor înregistrate din cauza contextului economic internațional, la sfârșitul anului trecut a fost aprobat un plan pentru suplimentarea bugetului în privința creșterii animalelor.

Ajutorul de stat pentru sectorul creşterii animalelor a fost majorat la 65 de milioane de lei într-o şedință de Guvern, când a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea art. 19 alin. (7) din HG nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor.

Repartizarea sumei totale pe specii se realizează proporţional cu sumele solicitate prin cererile iniţiale anuale, pentru anul 2020, respectiv: 30 de milioane de lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine şi 35 de milioane de lei pentru speciile ovine şi caprine.

Suma de 65 de milioane de lei se suportă de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale:

„Precizăm că HG nr. 1179/2014 instituie o schemă de ajutor de stat, ce are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi a costurilor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. Acest ajutor este furnizat sub formă de servicii subvenţionate crescătorilor de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine şi ecvine”, afirmă MADR.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin prezentul act normativ se suplimentează valoarea totală maximă a ajutorului de stat pentru anul 2020 de la 54,05 milioane de lei la 65 milioane de lei, ca urmare a deblocării sumei reţinute potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 33 din OUG nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020.

Recent Posts

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

2 zile ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

4 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

6 zile ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

6 zile ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

7 zile ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

2 săptămâni ago

Parteneri