Din cuprinsul articolului
Toți iubitorii de animale vor să afle câteva secrete despre pisici. Natura lor misterioasă determină acest lucru. Așadar înarmați-vă cu răbdare și haideți să facem o mică incursiune în universul necunoscult al mustăcioaselor noastre preferate.
Pisica de casă (Felis catus) este una dintre cele mai recent evoluate specii din familia Felidae. Familia Felidae a fost împărțită în trei genuri: Panthera (pisici care răcnesc ), Acinonyx (ghepardul) și Felis (toate celelalte pisici”mici”).
Cu toate acestea, clasificarea familiei Felidae este dificilă. În mare parte din cauza dificultății de a distinge speciile după fenotip și morfologie. De exemplu, este extrem de dificil chiar și pentru experții calificați să diferențieze craniul unui leu de cel al unui tigru.
Secrete despre pisici și caracteristici comune
Toate pisicile au evoluat ca mamifere de vânătoare prădătoare. Au simțuri deosebit de ascuțite ale auzului, văzului și mirosului. Caracteristicile anatomice, cum ar fi capul rotunjit și structura scheletului, sugerează că toate cele 37 de specii din familia Felidae au evoluat dintr-un strămoș comun.
A trăit probabil în Asia în urmă cu aproximativ 10-12 milioane de ani. Familia Felidae a cunoscut o expansiune și o diversitate rapidă în ultimii 10-11 milioane de ani. În urmă cu 3 milioane de ani exista o mare varietate de pisici care populau toate regiunile Pământului. Cu excepția Arcticii, Antarcticii și Australiei.
Felidele sunt cei mai dezvoltați vânători carnivori dintre toate speciile de mamifere. Cu excepția leilor, care trăiesc în grupuri, toate celelalte feline sălbatice s-au dezvoltat ca animale solitare. Au capacitatea de a vâna și de a se descurca singure. Pisicile sunt teritoriale. Și-au dezvoltat propria zonă în care vânează și își marchează teritoriul prin miros.
Evoluția și adaptarea Felis catus
Dacă vreți mai multe secrete despre pisici aflați că traiul pisicilor și a oamenilor este evident din înregistrările fosile din primele așezări umane. Inițial s-a presupus că acestea erau pisici sălbatice. Se credea anterior că adevărata domesticire a avut loc în Egipt în urmă cu aproximativ 3600 de ani.
Craniile pisicilor găsite în cimitirele egiptene (numite Mau de către egipteni) au fost identificate ca aparținând în principal speciei Felis sylvestris lybica. (pisica sălbatică africană). Se crede că această pisică sălbatică care trăia în Asia și Africa de Nord a fost strămoșul principal al Felis catus din zilele noastre.
Dovezi recente arată că domesticirea felinelor a avut loc în urmă cu aproximativ 10.000 de ani sau mai mult, în Orientul Mijlociu, în regiunea Semilunii Fertile. Cea mai veche atestare reală a domesticirii provine de la o pisică care a fost găsită îngropată în mod deliberat împreună cu stăpânul său într-un mormânt din Cipru, în urmă cu aproximativ 9500 de ani. Se presupune că domesticirea a început cu ceva timp înainte de acest moment, deoarece în Cipru nu existau pisici indigene.
Traiul în apropierea oamenilor
Se știe că dezvoltarea depozitelor de cereale a dus la acumularea și creșterea populației de șoareci de casă. Se crede că această creștere a populației de rozătoare a fost cea care a atras pisicile sălbatice. Astfel a apărut îmblânzirea lor ulterioară.
Pisicile mai tolerante față de oameni ar fi avut mai multe șanse. Iar această auto-selecție ar fi contribuit la procesul de îmblânzire și de domesticire. Dovezile arheologice sugerează că pisicile au fost găsite în mod obișnuit în așezările umane din Semiluna Fertilă (Israel și țările din jur) în urmă cu 3700 de ani. În Egipt au devenit o „zeitate oficială” (sub forma zeiței Bastet) în urmă cu aproximativ 2900 de ani.
Un număr mare de pisici au fost sacrificate lui Bastet și mumificate în acea perioadă. Ceea ce indică faptul că egiptenii creșteau pisici în mod activ. În urmă cu 2000 de ani, existau tot mai multe dovezi ale răspândirii pisicilor în Europa.
Pisicile moderne
Analizele genetice au demonstrat că ADN-ul pisicilor domestice moderne din întreaga lume este aproape identic cu cel al Felis sylvestris lybica. Se demostrează astfel că această specie este cea care a dat naștere pisicilor noastre domestice.
ADN-ul altor pisici mici și al pisicilor sălbatice din Asia Centrală și Africa de Sud formează grupuri distincte și fără legătură între ele. Felis sylvestris lybica supraviețuiește și în prezent și este un vânător nocturn solitar cu un aspect similar cu cel al pisicilor domestice tabby.
Dar are o blană ceva mai deschisă (mai mult de culoarea nisipului). Indivizii acestei specii sunt bine dispersați în savană, cu teritorii mari, datorită disponibilității relativ reduse a prăzii rozătoarelor.
Pisica domestică a fost clasificată pentru prima dată ca Felis catus în 1758 de către Carolus Linnaeus. Și, deși această nomenclatură este încă cea mai frecvent utilizată, studii recente sugerează că pisica domestică ar trebui să fie considerată în realitate o subspecie a pisicii sălbatice. Adică Felis sylvestris catus.
Domesticirea pisicii
Felis catus ca specie a apărut, așadar, prin intermediul pisicilor sălbatice care au trăit îndeaproape cu oamenii. Acest lucru nu ar trebui să fie considerat drept „domesticire”, la fel cum au fost domesticiți câinii și alte animale. În general, pisicile nu au suferit modificări majore în timpul domesticirii. Forma și comportamentul lor rămân foarte asemănătoare cu cele ale strămoșilor lor sălbatici.
Ele rămân perfect capabile să supraviețuiască în sălbăticie și, într-adevăr, multe dintre ele revin la o existență sălbatică sau sălbatică. Cele două teorii principale privind domesticirea pisicilor sunt fie că pisicile sălbatice originale (Felis sylvestris lybica) au fost îmblânzite în mod deliberat și selectate pentru prietenie.
Fie că, în loc să fie selectate în mod special, ele au fost mai degrabă „tolerate” de oameni și s-au diferențiat treptat de rudele lor „sălbatice” prin selecție naturală și adaptare. Cea din urmă variantă este probabil mai probabilă.
Secrete despre pisici: cele mai multe feline nu sunt cu adevărat domestice
Animalele domestice provin din turme sau haite de animale. Nu se poate spune că același lucru este valabil și pentru pisici! Strict vorbind, cele mai multe pisici nu sunt cu adevărat domestice. Acest lucru este definit ca fiind faptul că reproducerea sunt controlate în totalitate de către oameni.
Producând o populație izolată din punct de vedere reproductiv. Acest lucru se poate aplica cu adevărat doar pisicilor de companie cu pedigree. Acestea reprezintă o proporție foarte mică din totalul populației de pisici de companie.
Deși sunt domesticite, pisicile rămân puțin modificate față de rudele lor sălbatice. Prezintă multe caracteristici și trăsături care sunt imitate la pisicile sălbatice. Pisicile domestice din zilele noastre păstrează o serie de caracteristici de la strămoșii lor din deșert.
Inclusiv capacitatea de a supraviețui cu un aport foarte scăzut de apă prin producerea de urină foarte concentrată (mai mult decât câinii). De asemenea, tolerează căldurile extreme, neprezentând semne de disconfort decât atunci când temperatura pielii depășește 52 de grade Celsius, potrivit icatcare.org.
