Categories: Lumea animalelor

SCANDALOS: Cum inteleg unii sa aiba grija de animale! Chiar daca e vorba despre un abator! Al GROAZEI!

Chiar daca e vorba despre porci, despre porci crescuti in abator, pentru a fi sacrificati – pana la urma este vorba despre niste suflete care ar merita o soarta mai buna, macar pana la momentul sacrificarii…Buna Ziua Vaslui (bzv.ro) relateaza, zilele acestea, despre orbila descoperire a politistilor vasluieni care au descins recent intr-un abator neautorizat din localitatea Untesti, unitate care isi comercializa produsele in zona Barlad. Cand au intrat in locatie, cei noua politisti, dintre care sase din cadrul Serviciului de Actiune Speciala a IPJ Vaslui si alti trei din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitati Economice si Financiare, au incremenit, potrivit sursei citate. Asa-zisul abator functiona intr-o cladire infecta, plina de microbi, igrasie, fara geamuri sau usi, iar carnea atarna in niste carlige absolut mizerabile in bataia vantului si a microbilor. „Un miros ingrozitor, cu greu am rezistat acolo, afara erau peste 100 de porci intr-un fel de tarc, flamanzi si in noroi, mancau carne de pe niste oase de vita, din malul unde isi facusera si nevoile. Tot acolo mancau si niste caini. La fata locului era doar sotia lui Viorel Cernat (proprietarul abatorului), precum si un paznic, dar el a plecat cand a vazut ca venim. Am chemat inspectorii de la DSVSA Vaslui, care au ramas si ei socati cand au vazut acest asa-zis abator, care nu are autorizatie sanitara de functionare”, a precizat, pentru bzv.ro, comisarul sef Mircea Iosipescu, de la SCCEF (politia economica) din Vaslui.Toate povestea a iesit la lumina dupa ce politistii vasluieni, in urma unui control la un punctul de desfacere a produselor din carne, au confiscat aproximativ 250 de kilograme de carne, deoarece proprietarul marfii, Cernat Viorel, nu a putut prezenta actele de provenienta si nici avizul sanitar.https://www.youtube.com/watch?v=h9WDyNORLTY

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

4 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

5 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

5 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

5 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

5 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

5 zile ago

Parteneri