Din cuprinsul articolului
Salvat după ce s-a născut cu probleme grave, un cățel uimește pe toată lumea cu dorința sa de a trăi normal!
Pentru Cooper, un cățel în vârstă de doi ani, venirea pe lume l-a pus într-o situație extrem de complicată, asta după ce a fost diagnosticat cu o problemă congenitală rar întâlnită, care îl i-a dezvoltat corpul doar pe jumătate.
Mai mult decât atât, foștii săi stăpâni l-au abandonat pe Cooper pe un câmp pe când avea doar două luni, fără să le pese de soarta acestuia. Patrupedul era condamnat astfel la o moarte sigură, fără să poată să se descurce în condiția sa actuală.
Din fericire, a fost găsit de membrii unei organizaţii de salvare, care au decis să-i ofere o şansă la viaţă. Toată lumea a fost surprinsă să vadă dorinţa uimitoare de a trăi a lui Copper.
Nu a mai durat mult până când Cooper să-şi găsească o casă pentru totdeauna alături de Elly şi Andy Keegan, doi mari iubitori de animale care au o familie numeroasă de câini. Aceştia îi continuă tratamentul bazat pe antibiotice pentru a-i ţine sub control starea de sănătate şi a-l feri de infecţii. Pentru ei, acest căţeluş cu nevoi speciale s-a dovedit a fi cel mai fericit câine văzut vreodată!
Dizabilitatea lui continuă să-i provoace dificultăţi, dar Cooper reacţionează în faţa problemelor afişând un zâmbet fericit. El luminează camera cu prezenţa sa şi este foarte protector cu toţi cei pe care îi iubeşte.
Videoclipul de mai jos ne prezintă povestea emoționantă de viața a lui Cooper, care a devenit un bun exemplu de luptă pentru viață, fără să se descurajeze de problemele cu care se confruntă în fiecare zi. Un ajutor foarte important i-a fost oferit și de oamenii minunați pe care i-a întâlnit în viață.
Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…
O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…
De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…
Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…
Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…
O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…