Lumea animalelor

Salvat dintr-un adăpost, câinele adoptat reușește să facă un gest cu totul impresionant!

Salvat dintr-un adăpost, câinele adoptat reușește să facă un gest cu totul impresionant!

Câinele a primit o nouă șansă la viață!

Pe nume Bravo, un câine de pe stradă a primito nouă şansă la viață, după ce a fost adoptat de Shesh Sarangdhar.

animale de companie

Patrupedul a ajuns să le salveze vieţile în momentul în care a simțit începutul unui incendiu în casa lor din Greater Noida, India.

Incidentul a avut loc în timp ce proprietarii casei dormeau. Cu toate acestea, lătratul şi loviturile constante din uşa dormitorului i-au trezit.

„Eram iritat de lătratul şi loviturile constante ale lui Bravo în uşa dormitorului nostru. Când am deschis pentru a vedea ce s-a întâmplat, am descoperit că toată casa era plină de fum.” – povesteşte Shesh Sarangdhar.

câine

Shesh îi este extrem de recunoscător isteţului său patruped pentru reacţia promptă de a-i avertiza, altfel povestea ar fi avut un final diferit.

„A fost o scăpare dificilă pentru noi… dacă Bravo nu ar fi dat alarma în ultimul moment, fumul ar fi pătruns şi în camerele noastre şi ne-am fi sufocat în timp ce dormeam.”

incendiu

La scurt timp după aceea, Shesh a aflat că soţia lui a lăsat o tigaie cu ulei în cuptor şi a uitat să o scoată. Acest lucru a declanşat focul, care din fericire nu s-a răspândit mulţumită lui.

„În societatea noastră, adesea dispreţuim câinii vagabonzi, dar această poveste arată în mod sincer cât de sensibile şi atente sunt aceste animale minunate. Shesh face parte din grupul nostru de iubitori de animale, când am aflat de incident, am decis că povestea trebuie să ajungă la toţi iubitorii de animale.”

câinele

Recent Posts

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

2 ore ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

3 ore ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

6 ore ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

8 ore ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

9 ore ago

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

4 săptămâni ago

Parteneri