Lumea animalelor

Salvare la limită a unui cățel aflat pe moarte! Soarta s-a dovedit a fi în favoarea patrupedului.

Salvare la limită a unui cățel aflat pe moarte! Soarta s-a dovedit a fi în favoarea patrupedului.

Imagini cu un puternic impact emoțional cu un cățel aflat pe moarte!

Câinii abandonați duc zilnic o luptă pentru supraviețuire. Din păcate, abandonul este unul extins în toată lumea, iar motivele sunt mult prea multe pentru a le putea înțelege pe deplin. Cazul următor este unul extrem de emoționant, următorul patruped fiind găsit abandonat într-un şanț din India. Starea lui era atâta de gravă, încât bietul animal părea că încearcă să-şi dea ultima suflare.

Diferitele asociații pentru protecția animalelor reușesc să salveze o bună parte dintre ei, dar rămân un număr considerabil de animale pe străzi.

La un pas să piardă lupta cu viața!

Din fericire, câţiva oameni cu suflet de la Stray Dogs Feeder India l-au descoperit şi au înţeles imediat că are nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă. Se străduia să supravieţuiască cu orice fel, însă lipsa unui ajutor din partea oamenilor era să îi fie fatal.

Oamenii au făcut tot posibilul să-l ridice de acolo şi să-l transporte în cele mai bune condiţii la cea mai apropiată clinică veterinară. A beneficiat de un consult complet şi a primit îngrijirile medicale de care avea nevoie, starea lui începând să se îmbunătățească încet, dar sigur.

Lipsa hranei și a apei, motivele pentru care un suflet risca să moară inutil!

Bietul câine suferise îngrozitor din cauza lipsei de mâncare şi apă, drept urmare cea mai mare parte a pericolului părea să fi trecut. Dar el încă are nevoie de tratament pentru a se recupera complet.

Datorită intervenţiei rapide a oamenilor minunaţi care l-au găsit, câinele în cele din urmă va fi salvat de la o soartă groaznică, iar o familie iubitoare se va bucura de frumusețea și curajul lui.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ