Raiul leneșilor este în Costa Rica

În Costa Rica se află un adevărat sanctuar pentru leneși. La inițiativa unei asociații s-a înființat în Costa Rica, acum 21 de ani, un centru de salvare a leneșilor, numit „Sanctuarul leneşilor”. Aici este primit orice leneş care are nevoie de îngrijire, însă majoritatea lor sunt pui care şi-au pierdut mamele în diverse accidente. În prezent, centrul găzduieşte aporximativ 160 de animale, conform declarațiilor reprezentanților centrului.Unul dintre cei mai simpatici locuitori  din Costa Ricai, leneșul, poate fi  văzut în libertate, atârnând prin copaci, dar și la El Sanctuario de perezosos, rezervație de leneși.Leneşul doarme în medie 10 ore pe zi, este un animal nocturn, iar atunci când este treaz se mişcă foarte puţin, de aici și denumirea lui. Chiar şi metabolismul este lent, ceea ce le afectează şi capacitatea de a se lupta cu bolile.  Interesant este că leneșul  merge la toaletă de două ori pe lună.  Există două specii – leneșul cu trei degete și leneșul cu două degete. Ei provin din unul dintre cele mai primare mamifere, Xenartha, care au apărut în urmă cu 35 milioane de ani în urmă în America de Sud.Puii de leneş au devenit unele dintre cele mai îndrăgite animale.

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

4 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

5 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

5 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

5 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

5 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

5 zile ago

Parteneri