Prea multi sacali in Romania – si, de data aceasta, este vorba chiar despre animalele. Numarul lor, care creste constant, an de an, a ajuns o problema, iar oamenii trebuie sa inteleaga ca vanatorii au rolul lor acolo unde lantul trofic se opreste la un pradator versat, care se adapteaza oricaror conditii si se inmulteste necontrolat.

Dr. ing. Neculai Selaru explica intr-o lucrare stiintifica publicata pe site-ul Asociatiei Generale a Vanatorilor si  Pescarilor Sportivi din Romania (AGVPS), asociatie in care detine functia de director general, care este istoria, dar mai ales cum este raspandit, la aceasta ora, in Romania, sacalul auriu.

Si, foarte important, specialistul face o serie de considerente cu privire la viitorul rasei, in conditiile in care, asa cum vom vedea mai jos, efectivele de sacali aurii de la noi din tara au crescut considerabil si, doar vanarea acestora, atunci cand legea o permite, nu este suficienta pentru reglarea evolutiei populationale.

Descriptio Moldoviae, prima informatie certa despre „cical”

„Prima mentiune sigura despre sacal in Europa, dateaza din vremurile biblice, cand turcii il denumeau „sigal”, iar caucazienii „scalca”. Mult mai tarziu, Alfred Brehm descrie sacalul, in celebra sa lucrare „Lumea animalelor”, ca fiind original din India, de unde s-a raspandit spre vest si nord, prin Pakistan, Iran si Afganistan, ajungand pana in nordul Africii, in sudul Europei si spre Asia centrala. Pe teritoriul Romaniei, cele mai vechi resturi scheletice de sacal au fost semnalate in zonele Brasov si Techirghiol, in depozitele de material neolitic amestecat cu material roman. Dimitrie Cantemir (1673–1723), în Descriptio Moldoviae, ne transmite, prima informatie certa despre cical (sacal), considerandu-l un animal al pamantului venit din Sudul Dunarii, iar primul sacal descris si identificat cu certitudine in Romania dateaza din anul 1929, impuscat fiind intr-un ostrov al Dunarii din judetul Dolj”, se arata in lucrarea stiintifica.

In continuare, aceasta precizeaza ca, abia dupa 1950, sacalul incepe a fi recunoscut ca specie existenta in fauna Romaniei, sustinandu-se venirea lui din Bulgaria, mai ales in perioadele de iarna, cand Dunarea ingheta.

„Dupa 1970, sacalul devine specie cunoscuta, stabilizata in Dobrogea si in Lunca Dunarii, dar semnalata si in lunca braileana a Buzaului, la marginea Bucurestiului si pe Prut in judetul Vaslui. Exemplare izolate au fost identificate, tot in acea perioada (1970-1980) si in preajma manastirilor Voronet si Gura Humorului din judetul Suceava.(…) De atunci arealul sacalului auriu s-a extins continuu de-a lungul raurilor interioare spre vest si nord, iar din anul 2000, specia a fost semnalata, in populatii locale stabile, si pe gridurile de la intrarea in Delta Dunarii (Grindul Lupilor si Histria). In prezent arealul stabil al sacalului cuprinde Dobrogea si Delta Dunarii, sud-estul Moldovei, sudul Munteniei si al Olteniei, Campia de Vest si cateva puncte in centrul Podisului Transilvaniei, cu densitati mai ridicate in luncile fluviului si raurilor interioare si populaţii insulare stabilite intre rauri, din ce in ce mai departate de luncile acestora”, se precizeaza in cuprinsul lucrarii de specialitate.sacal2

Numai cu arma de vanatoare, numarul sacalilor din Romania nu poate fi tinut sub control

Dupa 2001 si pana in 2014 s-a constatat o crestere surprinzatoare a efectivelor de sacal, de peste 7 ori in 14 ani. „Se sustine parerea generala a unui spor natural extraordinar de mare in Romania, in medie de 56%, si afirmatia ca numai cu arma de vanatoare, efectivele de sacal nu pot fi tinute sub control”, apreciaza in cuprinsul lucrarii dr. ing Nicolae Selaru. Specialistul este insa de parere ca, „din experienta traita cu alte specii alohtone, care au populat in mod natural teritoriul Romaniei, precum cainele enot si bizamul, este de asteptat ca, dupa o evoluţie populationala spectaculoasa, efectivele de sacal sa scada si sa se aseze la niveluri relativ constante, mai reduse decat in prezent, ca urmare a reglarii naturale care va opera prin intermediul dusmanilor naturali specifici, dezvoltati in timp pe seama efectivelor si densitatilor in crestere ale sacalului”.

Stimulente morale si materiale pentru vanatorii care ajuta la mentinerea efectivelor la un nivel acceptabil

„Efectivele de sacal ar trebui tinute, indiferent de efortul necesar, sub control”, aceasta-i concluzia defului vanatorilor romani, dar, in opinia sa, deocamdata, acest lucru pare extrem de dificil. „Dar nu imposibil, urmarindu-se, spre exemplu, pe viitor specializarea vanatorilor pe vanarea sacalilor, dar si eventuala actiune eficienta a factorilor naturali daunatori speciei, care sunt asteptati sa apara in conditiile inmultirii extraordinare a efectivelor acesteia si a cresterii densitatilor in care vietuieste. Expozitiile de vanatoare pentru medalierea craniilor de sacali, ar constitui un stimulent moral in interesul impuscarii sacalului, ca de altfel si posibilitatea de achizitionare, prelucrare si punere in valoare a blanurilor sale. Nu in ultimul rand, un stimulent material oferit pentru fiecare sacal impuscat, de catre administrator si/sau gestionari, ar avea un efect pozitiv in atingerea telului propus, de mentinere a efectivelor de sacali la un nivel constant si acceptabil”, argumenteaza, la final, seful AGVPS.