Sari la conținut
Home » Parcul Natural Balta Mică a Brăilei a devenit casa a sute de pelicani! Romsilva administrează rezervația

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei a devenit casa a sute de pelicani! Romsilva administrează rezervația

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei a devenit casa a sute de pelicani! Romsilva administrează rezervația.

Rezervația adăpostește 207 specii de păsări!

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei este administrat de Romsilva, fiind o zonă alcătuită din 52 de lacuri, 19 habitate și aproximativ 207 specii de păsări.

În urma unei postări publicate pe pagina oficială de Facebook a direcției, putem observa sute de pelicani, într-un loc accesibil doar cu barca:

„O veste bună pentru iubitorii de birdwatching și natură! Pelicanii s-au întors în Parcul Natural Balta Mică din Brăila, fiind surprinși de rangerii parcului, într-un stol mare, pe lacul Popa”, au anunțat reprezentanții Romsilva.

Parcul Natural, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de peste 17.500 de hectare și este situat în zona Dunării, în sud-estul României.

Videoclipul impresionant cu sutele de păsări.

Potrivit specialiștilor, pelicanii sunt păsări migratoare, de talie mare, care sosesc în România în aprilie sau mai și migrează spre țările calde în septembrie sau octombrie. Foarte buni zburători și înotători, pelicanii au un cioc lung, cu o pungă de culoarea galbenă cu nunațe portocalii, care se poate dilata. Se hrănesc în special cu pește.