Sari la conținut
Home » Orașul din România unde pisicile s-au înmulțit într-un ritm necontrolat. Asociațiile de animale din zonă nu mai fac față numărului mare de feline

Orașul din România unde pisicile s-au înmulțit într-un ritm necontrolat. Asociațiile de animale din zonă nu mai fac față numărului mare de feline

Brașovul este orașul din România unde pisicile s-au înmulțit într-un ritm necontrolat, după ce în trecut s-a confruntat cu problema câinilor comunitari. Un oraș spendid, la poalele muntelui, dar care este asaltat de numărul de pisici din ce în ce mai mare, iar ONG-urile destinate protecției animalelor nu mai fac față.

În urmă cu câțiva ani, câinii comunitari reprezentau o adevărată problemă, întrucât împânzeau orașul, iar acum este cazul pisicilor. În trecut, s-a recurs la sterilizare și s-a dovedit a fi o soluție foarte bună. Acum, numărul acestora este nesemnificativ și, din acest punct de vedere, Brașovul este un oraș liniștit.

Asociațiile din Brașov au lansat un apel la cetățeni să sterilizeze felinele

În cazul problemei actuale, cu pisicile, se parte că se optează pentru aceeași variantă din trecut, cu sterilizarea.

Astfel că, Asociația Milioane de Prieteni lansează un apel către brașovenii care vor să sterilizeze pisicile și să ajute la limitarea numărului de pui care vor veni pe lume, să apeleze la serviciile de sterilizare gratuită pe care le desfășoară asociația pe perioada întregului an.

Pe de altă parte, reprezentanții asociației îi roagă pe oameni să discute despre această problemă din oraș și cu rudele, prietenii, astfel încât să se implice cât mai mulți în sterilizarea pisicilor, pentru a limita această situație care se agravează de la o zi la alta.

Problemele cu care se confruntă pisicile sunt din ce în ce mai multe și mai grave

Brașovul este orașul din România unde pisicile s-au înmulțit într-un ritm necontrolat și ajung la asociațiile pentru protecția animalelor cu stare de sănătatate precară sau cu alte probleme tot mai numeroase și mai dificile. Asociația Milioane de Prieteni a făcut un apel la cetățeni să se mobilizeze, întrucât situația este una critică.

„Înmulțirea necontrolată a pisicilor a devenit o adevărată problemă în Brașov. Tocmai de aceea, noi avem această campanie de sterilizare gratuită pe tot parcursul anului, o campanie la care oamenii pot să apeleze și să sterilizeze pisicile pe care le au sau chiar pisicile de pe stradă.

Noi îi rugăm pe toți să facă apel sau să discute cu vecinii, cu rudele, cu prietenii, cu oricine pot să discute, să aducă la noi la sterilizat pisicile, pentru că această situație se agravează de la o zi la alta”, a spus Paula Ciotloș, vicepreședintele Asociației Milioane de Prieteni.

Astfel, oamenii care vor să se implice în stoparea acestui fenomem care a luat amploare, sunt invitați să apeleze la serviciile asociației, însă cu respectarea programului de lucru.

„Programările pentru sterilizare se fac în fiecare zi de luni, între orele 9:00 și 12:00, la numărul de telefon 0731334787. Îi rugăm pe oameni să nu sune în alte zile, după program sau la miezul nopții, cum se mai întâmplă în aceste momente, pentru că nu avem cum să facem programări la acele ore”, a mai spus Paula Ciotloș.

Legislația nu prevede obligativitatea sterilizării pisicilor, însă, pentru a se Evita o situație asemănătoare cu cea a câinilor, în care mulți dintre ei erau eutanasiați, este mai indicat ca proprietarii acestor pisici care nu mai doresc să crească și eventualii pui, să le sterilizeze.