Categories: Lumea animalelor

O să plângi ca un copil! O puma a atacat o căşeluşă Labrador. “Am auzit-o ţipând de durere” Din fericire, căţeluşa a scăpat cu viaţă

  Un adolescent trecut prin cele mai terifiante clipe din viaţa lui. Îşi petrecea liniştit amiaza în casa sa, în oraşul Belcarra, Canada. În câteva secunde, băiatul pe nume Levi Sadler (16 ani) a trecut de la relaxare la panică totală, imediat ce şi-a auzit câinele, un labrador negru, urlând din toţi plămânii. A fugit la geam şi acolo a văzut o pumă doborând-o pe căţeluşa Lucy şi stângând-o cu dinţii de gât. “Nu am gândit în acel moment, pur şi simplu am sărit afară pe geam şi am urlat cât am putut de tare la puma aceea să o lase pe Lucy în pace! Avea toată gura pe gâtul căşeluşei mele. Puma a plecat iar eu mă rugam ca Lucy să mai fie în viaţă”, povesteşte Levi Sadler. “Lucy s-a ridicat şi a venit spre mine”, mai spune tânărul care abia se abţine să nu plângă. “Îi curgea sânge aşa că am luat-o s-o duc în casă, dar puma s-a întors şi aproape că m-a secerat! Am simţit laba animalului trecându-mi pe lângă ureche. Ca să fiu sincer, am crezut că mi-a tăiat jugulara”, a mai spus adolescentul.Băiatul a reuşit să fugă din calea pumei fioroase, sărind pe geam în casă. Levi a suferit răni minore, pe când Levi a avut nevoie de peste 100 de copci.Specialiştii au declarat pentru CBCnews că puma nu a avut inteţia să omoare câinele, pentru că dacă vroia asta, o făcea într-o secundă. Mai mult, atacurile pumelor sunt foarte rare în acea zonă. “Pisica uriaşă” nu a fost găsită, dar nici nu se crede că ea se va reîntoarce la casele oamenilor. 

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

4 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

5 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

5 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

5 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

5 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

5 zile ago

Parteneri