Lumea animalelor

O rezervație semi-sălbatică din Florida, noua casă a 12 elefanți eliberați de la circ!

O rezervație semi-sălbatică din Florida, noua casă a 12 elefanți eliberați de la circ!

Animalele sălbatice se vor putea bucura de o viață liniștită!

Mulţi experţi precizează că există două specii de elefanţi: elefantul asiatic (Elephas maximus) şi elefantul african (Loxodonta africana), care trăiesc pe continente separate şi au multe trăsături unice. Există câteva subspecii care aparţin uneia sau alteia dintre cele două specii principale, deşi specialiştii nu au căzut de acord cu privire la numărul de subspecii şi dacă nu se poate ca acestea să fie de fapt specii separate, scrie Live Science.

Elefanții asiatici constituie o specie periclitată. Potrivit statisticilor, în libertate mai trăiesc doar 50.000 de astfel de exemplare.

12 elefanți care au cunoscut până acum doar viața de circ au început o viață nouă, în semi-sălbăticie, într-un sanctuar din Florida.

Este vorba despre 12 elefanți asiatici, mai mici și mult mai docili decât cei africani. Celor 12 pachiderme care gustă acum pentru prima oară sentimentul libertății, li se vor alătura alți 20 de elefanți, pe măsură ce administratorii sanctuarului din Florida vor amenaja suficiente spații și pentru ei.

Rezervația este specializată în reabilitarea animalelor din specii exotice care au trecut prin experiențe traumatizante.

O rezervație semi-sălbatică din Florida

Elefanții au aparținut unuia dintre cele mai cunoscute circuri americane, care a fost închis cu patru ani în urmă.

Recent Posts

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

2 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

4 zile ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

4 zile ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

4 zile ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

o săptămână ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

o săptămână ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL