Lumea animalelor

O prietenie dintre două pisici a dus la adopția unui motan de pe stradă!

O prietenie dintre două pisici a dus la adopția unui motan de pe stradă!

Familia a fost impresionată de legătura celor două pisici, luând decizia să îl adopte!

Pentru pisicile care trăiesc pe stradă, viața este extrem de complicată, fiind nevoie de o mare atenție și noroc pentru putea supraviețui cu bine în fiecare zi. Următoarea poveste are în centrul atenției o pisică de pe stradă, care a reușit printr-un „miracol” să își găsească  o familie.

Pentru Alice McColl, dragostea față de pisici s-a concretizat prin eforturi repetate de a le oferi mâncare și apă, însă într-o zi totul avea să devină mult mai mult. O pisică care se plimba prin cartier a primit atenție din partea ei, iar câteva zile mai târziu, pisica s-a întors însoţită de doi pisoi. Alice a stat cu sufletul la gură când a văzut-o pe mamă şi pe puii ei care locuiau sub cerul liber.

Alice mai are o altă felină acasă, un motan pe nume Otley. Într-o zi, în timp ce Otley era afară, Alice a văzut pisoiul. La început micuţul s-a speriat, dar apoi a început să-l urmărească pe Otley oriunde acesta mergea, fiind dornic să își facă un nou prieten.

Nu doar că motanul nu s-a simțit deranjat de această atenție gratuită, însă chiar îi plăcea să fie în centrul atenției, devenind cei mai buni prieteni. Alice nu a putut să rămână indiferentă în această situație, și a decis să îl adopte.

După o binemeritată baie şi o farfurie cu mâncare şi apă, pisoiul a adormit. Alice l-a numit Birdie, fiind extrem de fericită că a putut să-l primească la ea în casă.

Pisici

Acum, după câteva luni de recuperare și acomodare în noua lui casă, Birdie este foarte recunoscător femeii care i-a schimbat viața, cât și lui Otley, cel care a făcut ca totul să fie posibil.

Recent Posts

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

6 ore ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

8 ore ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

8 ore ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

6 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

6 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

6 zile ago

Parteneri