Lumea animalelor

O prietenie cu totul deosebită! Un câine și o pisică au devenit de nedespărțit

O prietenie cu totul deosebită! Un câine și o pisică au devenit de nedespărțit.

Nimeni nu se aștepta la o asemenea prietenie!

Pentru Delfina, din Roma, Italia, Taco a reprezentat un cadou plin de afecţiune şi o sursă de energie fără precedent. Micul câine, însă, nu putut să ofere dragostea şi prietenia sa doar femeii şi soţului ei, ci şi unui alt animal, cu care a stabilit o relaţie cu totul specială.

Într-o zi, în timp ce Delfina îl scosese pe Taco la plimbare, un pisoi rătăcit şi-a făcut apariţia de sub o maşină, intrigat de câinele mic.

Cu mult curaj, pisoiul a început să-l urmeze pe Taco, arătând în mod evident că se afla în căutarea atenţiei şi afecţiunii.

Pisoiul, despre care s-a aflat mai târziu că îşi avea adăpostul într-un garaj din apropiere, unde era hrănit de un vecin, a devenit din ce în ce mai sigur şi mai curios.

O prietenie cu totul deosebită

Pisoiul s-a simţit imediat liniştit în prezenţa lui Taco, iar cei doi au devenit atât de nedespărţiţi, încât au ajuns să împartă chiar şi castronul cu apă.

Cele două animale au devenit acum de nedespărțit, iar fiecare zi reprezintă o nouă ocazie de a petrece timp împreună.

 

 

Recent Posts

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă. Cei care au pisici nu…

2 săptămâni ago

Godzilla din Thailanda murit. Care este motivul decesului macacului

Godzilla din Thailanda a murit. Care este motivul decesului macacului. La vârsta de șase ani,…

3 săptămâni ago

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor demonstrează că animalele au abilități asemănătoare cu cele ale…

3 săptămâni ago

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București organizată, în luna iunie, de…

3 săptămâni ago

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate dacă doarme în aceste poziții. Pisca are…

3 săptămâni ago

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să le…

3 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL