Lumea animalelor

O cutie de carton aruncată la marginea drumului, casa unui câine abandonat de familie!

O cutie de carton aruncată la marginea drumului, casa unui câine abandonat de familie!

O nouă speranță pentru un câine abandonat de cei pe care îi considera familie!

Voluntarii Hope For Paws, una dintre cele mai importante organizații pentru salvarea animalelor din lume, au aflat despre situația unui câine abandonat care trăia pe stradă. Chiar dacă primit hrană de la diferite persoane, patrupedul avea nevoie de mult mai mult ajutor.

câine abandonat

Se pare că era foarte temătoare față de oamenii noi, probabil din cauza întâmplărilor pe care a fost nevoită să le trăiască în trecut. Au început să facă tot posibilul să-i câştige încrederea.

Au făcut acest lucru oferindu-i ceva gustos în faţa căruia micuţa Chihuahua nu a putut rezista. În cele din urmă, au aşezat câteva bucăţi în mijlocul unui lasou şi au putut să o captureze când s-a apropiat să-şi potolească foamea.

patruped primind o recompensă

Au transferat căţeluşa, numită acum Frijoles, la „LA Animal Rescue” pentru îngrijiri medicale adecvate şi o baie atât de necesară.

Frijoles este super dulce, prietenoasă şi îi iubeşte pe toţi cei pe care îi întâlneşte. De aceea nu a durat mult până când şi-a găsit o casă pentru totdeauna, mulţumită ajutorului celor „LA Animal Rescue”!

cățel

Acum, noua ei casă este tot ceea ce își putea dori, iar noua familie îi va oferi toată dragostea pe care o merită.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ