Lumea animalelor

Nimic nu este prea greu de făcut pentru prietenul tău cel mai bun! O fetiță și-a cărat câinele în spate, prin zăpadă, pentru a merge la veterinar

Nimic nu este prea greu de făcut pentru prietenul tău cel mai bun! O fetiță și-a cărat câinele în spate, prin zăpadă, pentru a merge la veterinar.

Un mic sat din Turcia a fost locul unui eveniment cu totul deosebit!

Pentru Ogün Öztürk, un medic veterinar venit să aibă grijă de o vacă într-un mic sat din Turcia, totul avea să devină o poveste frumoasă despre dragostea unui fetițe pentru animalul de companie.

Potrivit thedodo.com, medicul fusese chemat pentru o vizită de rutină, când s-a întâlnit cu o fetiță de nouă ani, venită să își aducă animalul de companie la un control medical. Mai mult decât atât, copilul a transportat cățelul în spate, aproximativ doi km, printr-o zăpadă considerabilă.

„Lumea se schimbă datorită unor astfel de gesturi”, a fost mesajul medicului veterinar!

După ce medicul veterinar a decis să facă publică povestea, toată lumea a rămas impresionată de gestul fetiței:

„Această fetiță a venit să-i fac câinelui o injecție când a aflat că sunt în sat pentru a trata o vacă”, a anunțat medicul, Ogün Öztürk.

Se pare că patrupedul nu era bolnav, fiind doar afectat de o usturime puternică, ce a fost rezolvată rapid prin intermediul unei injecții împotriva paraziților.

Nimic nu este prea greu atunci când îți dorești să faci un bine!

Fetița pe nume Cemre, i-a mulțumit medicului și s-a întors spre casă, bucuroasă că a putut să facă ceva util pentru bunăstarea prietenului ei cel mai bun.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ